Mirajul statuetei de aur. Oscar 55 (1985)

Premiile Oscar şi-au gravat strălucirea atât de profund în atlasul iconologiei americane, încât dacă America ar avea destinul Titanicului, ar sclipi din adâncuri pentru a lumina mitologiile cinematografiei. Discuţiile despre criteriile acordării acestor premii sunt inutile. Cum un tablou scos la vânzare are nevoie de semnătura (autentică) a artistului, aşa şi un film hollywoodian are nevoie, cel puţin, de o nominalizare, pentru ca celebrul (şi conformistul, în opinia mea) Oscar să-şi bifeze conturul aurit pe afişe şi etichetele dvd-urilor.

Filmul american este devorat de prea multe obsesii artificiale, axate prea evident pe gloria mercantilităţii. Andre Malraux în studiul său „Psihologia filmului”, despica fronturile atmosferice, notând: „Cinematografia americană se ocupă înainte de orice (ceea ce este firesc dat fiind că ea este o industrie) de a perfecţiona capacitatea sa ca mijloc de divertisment şi distracţie”, iar întrebarea firească devine de ce să nu judecăm filmul american după propriul său criteriu suprem, Oscarul?

De la această interogaţie a pornit şi Adina Darian încercând să ne înlesnească dezvăluirea istoriei de celuloid a celei mai zbuciumate industrii. „Mirajul statuetei de aur. Oscar 55” (Editura Meridiane, 1985), deşi se opreşte precum deducem din titlu la o ediţie jubiliară, condensează istorio-matematic întreaga învolburare cinefilă, începută în 1929, continuă şi în prezent.

Adina Darian nu abordează contemplativ, sedusă de glamour-ul incontestabil al statuetei aurite, ci clasează cu un pulsatil simţ arheologic fiecare an al palmaresului, neocolind proiecţiile & confluenţele în viaţa socială. Prohibiţia şi regii bootleggers-ilor, crah-ul financiar al anilor 30, invazia nickelodeon-ului, apariţia sonorului – toate aceste pigmentări sociale ce-au influenţat temele ecranului construiesc soclul pe care s-a înălţat unchiul Oscar.

Prima festivitate de premiere a avut loc la 16 mai 1929, încununând filmele de limbă engleză care au rulat între 1 august 1927-1 august 1928 în perimetrul Los Angelesului, criteriu ce va rămâne valabil pănă la ediţia a 7a din 1934, când vor fi acceptate în competiţie doar premierele unui an (de la 1 ianuarie la 31 decembrie). Sistemul de votare s-a tot schimat în perioada de început, ca apoi să stabilească votanţii doar la membri AMPAS, iar din 1940 votul este secret. Din 1956 sunt acceptate în competiţie şi filmele de limbă străină. Din 1939 până în 1966 (cu o singură excepţie în 1957) s-a acordat separat Oscarul pentru cea mai bună imagine pentru filme alb-negru şi color.

Premianţii ediţiei 22 (1950)

Fiecare palmares anual este reprezentat cu informaţii filtrate din diverse surse, de la cele de tip hush! hush! (legendele sunt întreţinute de mişcările frauduloase ale faldurilor zvonului, nu?!), până la cele extrase din memoriile celor implicaţi în gloria circumscrisă aurului. Astfel aflăm că Hollywood-ul a repudiat gestului lui Ingrid Bergman care se refugiase în braţele Europei şi în inima unui regizor italian, Roberto Rossellini, părăsind o Americă ce-o adoptase şi o condusese spre gloria internaţională, şi ca o frondă de alcov, acelaşi Hollywood o invita pe prima soţie a lui Roberto Rossellini, Anna Magnani să acopere rolul principal al unei ecranizări după Tennessee Williams-Serafina din The Rose Tatoo, rol oscarizat în 1955 cu premiul pentru cea mai bună actriţă.

Afişul ediţiei 43 (1971)

Acest ecletism informaţional, cu confluenţe sociale şi estetice, cu pilde şi umori, evidenţiază toate tulburările şi emoţiile unei cinematografii supuse unor reguli prea stricte („Codul Hays”, aşa-zis cod al decenţei impus în 1921 şi abrogat abia în 1966), apoi dezavuate de generaţia „Marcuse”, dar mereu supuse malaxorului box-office-ului.

Dar graţia unui Premiu nu poate fi exclusă de niciun motiv, şi orice glorie se însumează declaraţiei lui Claude Lelouch: „Nimic nu e mai suspect decât un premiu şi nimic nu este mai plăcut decât să-l primeşti”.

Adina Darian - Mirajul statuetei de aur. Oscar 55 (1985)

Editura Meridiane, Bucureşti, 1985, 368 pag.

[Paul S. Odhan]