Alfabetul tehnico-artistic-emoţional al ultimei arte plăsmuite de umanitate, începe de la litera L(umière) cu propagare spre toate punctele lexicale. Monografia „Louis Lumière” (Editura Ştiinţifică, 1966), semnată de un alt iniţiator de alfabet, al istoriografiei cinematografului mondial, Georges Sadoul, nu se axează doar pe personalitatea lui Louis Lumière, ci pe a întregii familii, alăturându-i pe Antoine şi Auguste, tată şi frate, care au avut rolul lor important în descoperirea şi diseminarea fenomenului cinematografic. Abordarea lui Sadoul este clarificatoare, cu scopul de-a dilua legendele mistificatoare ale aportului inventiv al familiei Lumière asupra unui aparat ce-a preschimbat o himeră într-o glorie palpabilă şi astăzi.
Antoine Lumière a fost un fotograf care, pasionat de tehnica producerii plăcilor fotografice, a reuşit să inoveze formule de preparare a acestora, trecând la producţia lor industrială, afacerea luând amploare când Louis Lumière a pus la punct o nouă formulă de fabricaţie, ce oferea o acurateţe peste ceea ce oferea piaţa acelor timpuri. Etiquette bleue (Eticheta albastră) a fost acea marcă ce-a permis societăţii „Antoine Lumière şi fiii” sa evolueze pe piaţa mondială, fiind întrecută doar de uzinele Kodak, permiţând acumularea unui capital necesar pentru dezvoltarea unor viitoare proiecte de anvergură.
Contemporanii l-au acuzat pe Lumière că ar fi „furat” principiile kinetoscopului lui Edison, alţi minori inventatori, printre care şi un anume Demeny ce realizase fonoscopul, au făcut aceleaşi incriminări, dar toate aceste invenţii tehnice anterioare cinematografului fraţilor Lumière erau nefuncţionale, erau mai mult teorii tehnice fără aplicabilitate practică. Fraţii Lumière au conceput tot ansamblul tehnic necesar realizării unui film – peliculă, filmare, proiecţie – ceea ce a coagulat funcţionalitatea noului sistem. Ca o comparaţie, „cinematograful” lui Lumière, care servea şi drept cameră de filmat, cântărea doar 5 kg, putea fi purtată ca geantă de voiaj, uşor deplasabilă pentru a capta diverse imagini, în schimb kinetoscopul Edison avea o greutate de 500 kg, datorită unui dinam puternic, fiind imposibil de manevrat.
Prima proiecţie a Cinematografului Lumière
Prima proiecţie publică a filmelor fraţilor Lumière, reper al naşterii cinematografului, a avut loc pe 28 decembrie 1895, în „Salonul indian” de la „Grand Cafè” de pe Bulevardul Capucinilor, stârnind senzaţie şi, implicit, aducătoare de profit. Au rulat, acum deja faimoasele „vederi” marca Lumière – „Ieşirea de la uzină”, „Sosirea unui tren în gara La Ciotat”, „Stropitorul stropit”, „Masa copilului”, impunând un stil fotografic ce va precede saltul către adevărata artă cinematografică. În următorii ani, operatorii studiourilor Lumière vor împânzi lumea cu noile aparate miraculoase, vor realiza noi filmări documentaristice, dar stilul „fotografic” va plictisi curând spectatorii, impulsionând, astfel, conversia către subiecte „artistice”.
Pe lângă inovaţia tehnică, ideile „Lumière” şi-a adus aportul şi pe plan artistic, panoramele filmate de operatorii săi, grupate de Henri Langlois cu ocazia centenarului naşterii lui Louis Lumière , au impresionat la Cannes 1964, Fritz Lang exclamând: Vai! Dacă am fi cunoscut aceste lucruri în 1925! Totul era deja inventat, iar noi ne-am dat destulă osteneală ca să-l reinventăm.
Al doilea afiş al proiecţiilor Lumière
Imaginaţia nestăvilită a lui Louis Lumière nu s-a oprit la „cinematograf”, ci a continuat să fecundeze noi apariţii tehnice: fotorama – aparat de proiecţie pe aparat circular (1900), plăci fotografice autocrome ce permiteau realizarea fotografiilor color (1903), megafon din hârtie gofrată, folosit ulterior la fonografe şi radiouri (1908), ulterior acest tip de difuzor a fost perfecţionat, reşou catalitic cu benzină pentru încălzirea internă a avioanelor, aplicată în timpul primul război mondial, procedeu reluat la scară extinsă şi după 1945, mână-cleşte articulată pentru braţe mutilate (1914), toate aceste inovaţii utile umanităţii defineşte personalitatea complexă a lui Louis Lumière, şi faptul că inventarea cinematografului nu a fost un act răzleţ în biografia sa.
Georges Sadoul, cu spiritul său arheologic, însumează în acest volum convorbirile sale cu Louis Lumière, interviuri realizate cu diverşi colaboratori ai Fraţilor Lumière, mărturii ale contemporanilor apariţiei cinematografului, cât şi catalogul filmelor societăţii „Lumière” (1895-1905) ce-au stat la baza promovării „cinematografului”, din 1905 Uzinele „Lumière” încetând să mai producă şi să comercializeze filme, lăsând deschisă calea pentru noi idei de perpetuare a unei descoperiri ce-a oferit viteză şi emoţie omenirii.
Georges Sadoul - Louis Lumière
Editura Ştiinţifică, Colecţia "Savanţi de pretutindeni", Bucureşti, 1966, 192 pag., tiraj: 6000 ex.
Traducere Rodica Lipatti
[Paul S. Odhan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu