Prima ediţie a volumului semnat de criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil a apărut la editura Meridiane în 1978 („E o mândrie că o asemenea carte a fost scrisă la noi!”, scria atunci ilustrul confrate D.I. Suchianu), întregul său tiraj (31.000 de exemplare) fiind epuizat în doar câteva săptămâni. După trei decenii, editura Cartea Românească a repus în circulaţie volumul, într-o ediţie „substanţial revăzută şi aproape dublată ca întindere”, după cum precizează autorul. Aceasta este, deocamdată, singura carte de film publicată de editură în colecţia „Performa”, coordonată de Mădălina Ghiu.
Citizen Kane (1941), debutul în lumea filmului mare (după două exerciţii pentru uzul propriu) al lui Orson Welles (regizor, coscenarist, producător şi actor principal), nu a fost apreciat la justa sa valoare (statutul de capodoperă nu-i mai poate fi contestat astăzi) timp de vreo două decenii. În anul de lansare, filmul a avut încasări modeste şi o distribuţie limitată: influenţa magnatului despotic William Randolph Hearst (care s-a simţit vizat – nu fără motiv – de personajul principal Charles Foster Kane) şi-a spus cuvântul. În anul imediat următor, deşi filmul fusese nominalizat la nouă categorii ale Oscarurilor, membrii Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (AMPAS) i-au acordat doar premiul pentru cel mai bun scenariu original (împărţit de Orson Welles cu Herman Mankiewicz). Cei care au confirmat valoarea filmului au fost însă criticii europeni: în 1959, la Bruxelles, Cetăţeanul Kane era pentru prima dată inclus într-un clasament al celor mai bune zece filme din istoria cinematografiei, iar trei ani mai târziu, britanicii îl recunoşteau ca fiind cea mai bună realizare a cinematografiei universale. În cele din urmă, criticii de peste Ocean s-au conformat şi ei. În vara lui 2007, la fel ca şi în 1998, Institutul American de Film (AFI) a declarat – ca urmare a unui amplu referendum – Cetăţeanul Kane drept cel mai bun film american din toate timpurile. O nouă recunoaştere postumă, aşadar, pentru Orson Welles (1915-1985), „acest «copil-minune» căruia Hollywoodul i-a pus la îndemână, ca nimănui altuia, minunatele «jucării mecanice» de care dispunea, pentru ca să i le retragă imediat, cu o ingratitudine şi brutalitate ce depăşeau «generozitatea anterioară»”.
De abia trecut de 25 de ani, „Welles pătrundea în antologia filmului universal, printr-o lucrare deosebit de ambiţioasă, amplă, emiţând simultan în registre din cele mai diferite, de o profundă bogăţie psihologică şi cu reverberaţii poetice care-l urmăresc pe spectator mult după ce, în sala de proiecţie, s-a făcut lumină”. Cetăţeanul Kane a fost considerat, pe bună dreptate, un film revoluţionar pentru dezvoltarea limbajului cinematografic modern, însă toate inovaţiile sale tehnice se născuseră din „nevoia de a exprima gândul temerar, de a dezvălui, în modul cel mai convingător şi poetic, realitatea care-l ameninţă pe om cu sărăcirea spirituală şi rătăcirea sentimentului solidarităţii”.
În consonanţă cu pluriperspectivismul filmului de la care porneşte, cartea e împărţită în patru capitole, reprezentând tot atâtea puncte de vedere – şi destine – diferite: „Orson” (Welles), „William” (Randolph Hearst), „Herman” (Mankiewicz) şi „Marion” (Davies) – amanta lui Hearst şi principala sursă a personajului Susan Alexander Kane din film. Altfel spus, o carte-puzzle despre un film-puzzle! De fapt, volumul lui Tudor Caranfil nu este doar „romanul” unui film şi al destinelor ce se împletesc în jurul său, ci şi o frescă pasionantă a unei epoci importante din istoria Hollywoodului şi a Americii deopotrivă. Un volum foarte ambiţios, dar bine documentat şi argumentat, chiar dacă autorul nu se dă în lături să mai ficţionalizeze realitatea (cu atâta convingere, încât nu poţi să nu-i dai crezare).
Cartea este „un mic roman documentar, între reportaj, eseu, istorie şi comentariu critic, utilizând colajul de ştiri din presă şi anecdote, extrase din memorii, recenzii şi cărţi despre film, dar şi imaginaţia, acolo unde e nevoie. Scrisă fluent, ea se citeşte pe nerăsuflate.” Citatul e extras dintr-o cronică din 1978 a lui Nicolae Manolescu, apărută acum ca postfaţă, iar eu unul nu-l pot contrazice pe importantul critic literar.
Două prefeţe (pentru cele două ediţii), fişa tehnică a filmului, o addenda, un tabel cronologic bio-teatro-filmografic şi o bibliografie esenţială completează fericit acest volum, care ocupă fără îndoială un loc fruntaş într-un clasament virtual al celor mai importante cărţi de cinema româneşti.
Tudor Caranfil – Cetăţeanul Kane. „Romanul” unui film
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită
Editura Cartea Românească, colecţia „Performa”, 2008, 296 pag.
Postfaţă de Nicolae Manolescu
Tudor Caranfil - Cetăţenul Kane. "Romanul" unui film
Ediţia I
Editura Meridiane, Bucureşti, 1978, 168 pagini; Tiraj: 31.000 + 20 + 90
Citizen Kane (1941), debutul în lumea filmului mare (după două exerciţii pentru uzul propriu) al lui Orson Welles (regizor, coscenarist, producător şi actor principal), nu a fost apreciat la justa sa valoare (statutul de capodoperă nu-i mai poate fi contestat astăzi) timp de vreo două decenii. În anul de lansare, filmul a avut încasări modeste şi o distribuţie limitată: influenţa magnatului despotic William Randolph Hearst (care s-a simţit vizat – nu fără motiv – de personajul principal Charles Foster Kane) şi-a spus cuvântul. În anul imediat următor, deşi filmul fusese nominalizat la nouă categorii ale Oscarurilor, membrii Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (AMPAS) i-au acordat doar premiul pentru cel mai bun scenariu original (împărţit de Orson Welles cu Herman Mankiewicz). Cei care au confirmat valoarea filmului au fost însă criticii europeni: în 1959, la Bruxelles, Cetăţeanul Kane era pentru prima dată inclus într-un clasament al celor mai bune zece filme din istoria cinematografiei, iar trei ani mai târziu, britanicii îl recunoşteau ca fiind cea mai bună realizare a cinematografiei universale. În cele din urmă, criticii de peste Ocean s-au conformat şi ei. În vara lui 2007, la fel ca şi în 1998, Institutul American de Film (AFI) a declarat – ca urmare a unui amplu referendum – Cetăţeanul Kane drept cel mai bun film american din toate timpurile. O nouă recunoaştere postumă, aşadar, pentru Orson Welles (1915-1985), „acest «copil-minune» căruia Hollywoodul i-a pus la îndemână, ca nimănui altuia, minunatele «jucării mecanice» de care dispunea, pentru ca să i le retragă imediat, cu o ingratitudine şi brutalitate ce depăşeau «generozitatea anterioară»”.
De abia trecut de 25 de ani, „Welles pătrundea în antologia filmului universal, printr-o lucrare deosebit de ambiţioasă, amplă, emiţând simultan în registre din cele mai diferite, de o profundă bogăţie psihologică şi cu reverberaţii poetice care-l urmăresc pe spectator mult după ce, în sala de proiecţie, s-a făcut lumină”. Cetăţeanul Kane a fost considerat, pe bună dreptate, un film revoluţionar pentru dezvoltarea limbajului cinematografic modern, însă toate inovaţiile sale tehnice se născuseră din „nevoia de a exprima gândul temerar, de a dezvălui, în modul cel mai convingător şi poetic, realitatea care-l ameninţă pe om cu sărăcirea spirituală şi rătăcirea sentimentului solidarităţii”.
În consonanţă cu pluriperspectivismul filmului de la care porneşte, cartea e împărţită în patru capitole, reprezentând tot atâtea puncte de vedere – şi destine – diferite: „Orson” (Welles), „William” (Randolph Hearst), „Herman” (Mankiewicz) şi „Marion” (Davies) – amanta lui Hearst şi principala sursă a personajului Susan Alexander Kane din film. Altfel spus, o carte-puzzle despre un film-puzzle! De fapt, volumul lui Tudor Caranfil nu este doar „romanul” unui film şi al destinelor ce se împletesc în jurul său, ci şi o frescă pasionantă a unei epoci importante din istoria Hollywoodului şi a Americii deopotrivă. Un volum foarte ambiţios, dar bine documentat şi argumentat, chiar dacă autorul nu se dă în lături să mai ficţionalizeze realitatea (cu atâta convingere, încât nu poţi să nu-i dai crezare).
Cartea este „un mic roman documentar, între reportaj, eseu, istorie şi comentariu critic, utilizând colajul de ştiri din presă şi anecdote, extrase din memorii, recenzii şi cărţi despre film, dar şi imaginaţia, acolo unde e nevoie. Scrisă fluent, ea se citeşte pe nerăsuflate.” Citatul e extras dintr-o cronică din 1978 a lui Nicolae Manolescu, apărută acum ca postfaţă, iar eu unul nu-l pot contrazice pe importantul critic literar.
Două prefeţe (pentru cele două ediţii), fişa tehnică a filmului, o addenda, un tabel cronologic bio-teatro-filmografic şi o bibliografie esenţială completează fericit acest volum, care ocupă fără îndoială un loc fruntaş într-un clasament virtual al celor mai importante cărţi de cinema româneşti.
Tudor Caranfil – Cetăţeanul Kane. „Romanul” unui film
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită
Editura Cartea Românească, colecţia „Performa”, 2008, 296 pag.
Postfaţă de Nicolae Manolescu
Tudor Caranfil - Cetăţenul Kane. "Romanul" unui film
Ediţia I
Editura Meridiane, Bucureşti, 1978, 168 pagini; Tiraj: 31.000 + 20 + 90
[Mihai Fulger]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu