În ceea ce mă priveşte, am parcurs de patru ori (în cele două ediţii) convorbirile din 1983 ale marelui autor de cinema (1920 – 1993) cu Giovanni Grazzini (influent critic de film al cotidianului Corriere della Sera, între 1962 – 1993), iar satisfacţiile lecturii au fost la fel de puternice la fiecare lectură, aşa că recomand călduros această carte de raftul întâi oricărui cinefil şi/sau cineast român.
Deşi este reticent şi neîncrezător (dacă nu cumva aşa cere ritualul său de intrare în dialog...) la începutul acestor convorbiri („Acum, dragă Grazzini, când stau aici cu tine, nu mă pot împiedica să mă gândesc că în acest moment, cine ştie, o femeie fermecătoare poate să străbată Piaţa San Silvestro: de ce n-am alerga s-o vedem în loc să stăm făcând acest interviu?”), Fellini se însufleţeşte pe parcurs şi se dovedeşte un interlocutor-povestitor irezistibil. Cineastul (ne) vorbeşte aici despre filmele sale de până la E la nave va din 1983 (cele trei pelicule care au urmat – Ginger şi Fred, Interviu şi La voce della luna –sunt analizate de Grazzini în prefaţa sa din 1993), despre proiectele pe care n-a mai apucat să le ducă la capăt (misteriosul Călătoria lui Mastorna), despre regizorii, actorii şi colaboratorii săi favoriţi (Akira Kurosawa, Ingmar Bergman, John Ford, Roberto Rosselini, Vittorio De Sica [„spre ruşinea mea, trebuie să mărturisesc că nu i-am văzut niciodată pe clasicii cinematografului, filmele lui Murnau, Dreyer, Eisenstein”], Fraţii Marx, Buster Keaton [„a face oamenii să râdă mi s-a părut întotdeauna cea mai privilegiată vocaţie, cam la fel cu vocaţia sfinţeniei”], Marcello Mastroianni, Tullio Pinelli, Ennio Flaiano, Bernardino Zapponi, Tonino Guerra, Nino Rota), despre ce înseamnă pentru el filmul („un mod divin de a-ţi povesti viaţa, de a face concurenţă Tatălui ceresc”) şi lumina în cinematograf („ideologie, sentiment, culoare, ton, profunzime, atmosferă, povestire”), dar şi despre copilăria şi şcoala la Rimini, anii de ucenicie la Florenţa şi Roma, psihanaliză (Freud şi Jung), literatură (Petronius şi Dante, Dostoievski şi Kafka) şi lumea de azi.
Vă mai ofer doar un citat care ar trebui să le dea de gândit multor pseudocineaşti: „Eu cred că cinematograful nu are nevoie de literatură; are nevoie numai de autori cinematografici, adică de oameni care să se exprime prin ritmurile şi cadenţele proprii cinematografului. Cinematograful e o artă autonomă, ce nu are nevoie de transpuneri pe un plan care, în cel mai bun caz, va fi întotdeauna ilustrativ”.
Dacă iubeşti cu adevărat cinema-ul, merită să porţi în geantă sau să ţii pe noptieră această carte, pentru a o deschide atunci când pierzi timpul în trafic sau nu ai somn. Lectura câtorva pagini, alese la întâmplare, te va face să înţelegi mai bine atât opera unui autor de geniu, cât şi filmul în general, şi să îţi doreşti să evadezi din nou, cât mai curând, în fascinanta lume a lui Federico Fellini.
Fellini despre Fellini. Convorbiri despre cinema cu Giovanni Grazzini (Intervista sul cinema, 1983, 2004)
Ediţia a II-a revăzută şi adăugită
Editura Humanitas, Bucureşti, colecţia „Biblioteca de film”, 2007, 176 pag.
Traducere din italiană de Andriana Fianu, cuvânt înainte de Alex. Leo Şerban
Colecţia „Biblioteca de film: Mari cineaşti”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1992, 164 pag.
Sponsor: Fundaţia „Alexandru Giugaru”
Traducere din italiană de Andriana Fianu, postfaţă de Florian Potra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu