Info EducaTIFF (2)

La TIFF 2011, EducaTIFF continuă cu filme în premieră absolută în România

Elevii care nu au prins locuri libere la proiecţiile de film din luna mai ale EducaTIFF, programul de educaţie media şi cinematografică al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, sunt aşteptaţi la o nouă serie de proiecţii, în perioada 3-6 iunie.

Copiii şi tinerii clujeni vor avea ocazia să vizioneze filme în premieră absolută în România şi recompensate pe plan internaţional cu numeroase distincţii, filme atent selecţionate pe grupe de vârstă.

Liceenii vor fi cu siguranţă cuceriţi de tânărul Simon, care îşi asumă misiunea imposibilă de a-i găsi fratelui său o iubită. Viaţa văzută de Simon (r. Andreas Öhman), aflat printre cele mai recente producţii suedeze pentru adolescenţi, spune povestea lui Simon, un băiat de 18 ani, care suferă de sindromul Asperger (o formă de autism) şi a cărui viaţă este dată peste cap când fratele lui, Sam, e părăsit de iubită. Pentru Simon, totul trebuie să se desfăşoare după un model riguros, după tiparul fix al unui cerc: acelaşi program, aceleaşi mese, aceleaşi haine, zi după zi. Sam este cel care are grijă de Simon. Îi pregăteşte mâncarea în formă de cercuri şi îl ajută să-i înţeleagă pe cei din jur. Când Sam are o depresie din cauza plecării prietenei lui, lumea lui Simon se transformă într-un haos.

Viaţa văzută de Simon este filmul care a reprezentat Suedia la Premiile Oscar, în 2010. Revelaţia anului 2010, actorul care interpretează rolul lui Simon, Bill Skarsgård, provine dintr-o familie cu tradiţie în actorie. Fratele său, Alexander Skarsgård, este cunoscut publicului din celebrul serial american True Blood, unde interpretează rolul lui Eric Northman.
Rulează duminică, 5 iunie, ora 10.00, Cinema Victoria

În Bunul meu duşman (r. Oliver Ussing), film destinat elevilor de gimnaziu, Alf sătul până peste cap de batjocurile de la şcoală, decide să ia măsuri împotriva derbedeilor care-l chinuie. Se aliază cu un coleg de clasă şi, împreună, fac un legământ inspirat din tribulaţiile lui Niccolo, eroul unei benzi desenate manga, pentru a sfida mecanismele puterii din clasa lor. Cei doi reuşesc să inverseze ierarhia bandelor din şcoală, dar noile reguli tind să devină la fel de dăunătoare ca cele vechi.

Premiat la festivaluri internaţionale de film pentru copii şi tineri, printre care Festivalul BUFF, Malmö, şi Festivalul LUCAS, Frankfurt, producţia daneză Bunul meu duşman a câştigat recent şi Premiul pentru Cel Mai Bun Film IndieJunior, la a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Indepenedent IndieLisboa.
Rulează sâmbătă, 4 iunie, ora 10.00, Cinema Victoria

Eu sînt Kalam (r. Nila Madhab Panda), recompensat şi el pe plan internaţional, la festivaluri precum Festivalul Internaţional de Film pentru Copii LUCAS - Frankfurt, sau Festivalul Internaţional de Film, Televiziune şi New Media pentru Copii şi Tineri CINEKID – Amsterdam, este filmul oferit copiilor din cursul primar.

Filmul spune povestea lui Chhotu, un băiat inventiv şi plin de voie bună, care, deşi s-a născut într-o sărăcie lucie, nu se dă bătut. În timpul zilei, vinde mâncare la o tarabă de la marginea drumului, pentru a-şi întreţine familia, Seara, în schimb, citeşte cu lăcomie cărţile de care a făcut rost cu multă imaginaţie şi efort. Visul lui e să meargă la şcoală şi să-şi poată controla destinul.

Pentru el, fostul preşedinte al Indiei, Abdul Kalam, care şi-a început cariera vânzând ziare, e o permanentă sursă de inspiraţie, mai ales că a susţinut, cu orice prilej, educaţia şi sistemul de învăţământ pentru toate vârstele. De aceea, eroul filmului renunţă la numele de Chhotu (folosit pentru toţi băieţii muncitori India), schimbându-l cu Kalam. Într-o zi, îl întâlneşte pe prinţul familiei regale locale. Chhotu-Kalam e vrăjit de cravata lui, care e şi însemnul şcolii la care învaţă. Pe de altă parte, tânărul prinţ nu-şi poate lua ochii de la cămila dresată de Chhotu. Aşa se leagă, între cei doi băieţi, o prietenie greu de conceput, care sfidează barierele inflexibile dintre castele indiene.

Filmul şi-a început periplul festivalier la Cannes, în 2010, şi, după un an plin de trofee, actorul Harsh Mayar a primit Premiul Naţional pentru Interpretare, Secţiunea Copii, în mai 2011, în cadrul Ceremoniei de decernare a Premiilor Naţionale de Film, cele mai prestigioase premii de film din India.

Rulează vineri, 3 iunie şi luni, 6 iunie, ora 10.00, Cinema Victoria

Toate proiecţiile EducaTIFF au loc la Cinema Victoria, începând cu ora 10.00. Biletele pentru grupuri organizate de elevi se obţin pe bază de rezervare. Pentru filmele din luna iunie, se fac rezervări până la data de 29 mai. Elevii din afara oraşului Cluj-Napoca beneficiază de intrare gratuită.

Filmele din programul EducaTIFF din luna iunie sunt supuse analizei celor 21 de nominalizaţi ai competiţiei judeţene EducaTIFF-Tineri Critici de Film, în a doua etapă a acestui concurs, când toţi concurenţii vor participa şi la un workshop de critică de film, organizat special pentru ei. Dintre nominalizaţi, un juriu alcătuit din personalităţi şi profesionişti din industria cinematografică va desemna trei premianţi (câte unul pentru fiecare categorie de vârstă). Premianţii îşi vor vedea cronicile publicate în AperiTIFF - ziarul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, şi în publicaţii culturale naţionale.

Iniţierea elevilor înainte de vizionare şi analiza şi dezbaterile post-vizionare sunt activităţi care conduc la atingerea obiectivelor de asimilare de către elevi a competenţelor media şi cinematografice. Pentru a sprijini cadrele didactice în acest demers, EducaTIFF oferă la fiecare ediţie materiale didactice conexe filmelor, adaptate fiecărei grupe de vârstă.

EducaTIFF sprijină învăţământul clujean şi prin conferinţe şi seminarii de educaţie media şi cinematografică. Ziua de duminică, 29 mai, este dedicată, în întregime, formării cadrelor didactice şi bibliotecarilor. Sesiunile sunt concentrate pe utilizarea analizei media şi cinematografice în procese educaţionale, sunt susţinute de Carsten Siehl, teoritician de film şi trainer media (Institutul German de Film, Frankfurt/Main; VisionKino, LUCAS, Kassel - Germania; Steirischer Herbst, Austria; Berlinale Talent Campus, Berlin) şi sunt organizate cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj şi al Centrului Cultural German Cluj-Napoca.

Organizatorii recomandă tuturor cadrelor didactice care au însoţit elevii la filmele EducaTIFF să participe la conferinţă şi seminarii.

EducaTIFF este un program de educaţie media şi cinematografică, dedicat elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, iniţiat de Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Mai multe detalii despre filmele EducaTIFF 2011, despre rezultatele competiţiei EducaTIFF – Tineri Critici de Film şi despre sesiunile de formare sunt disponibile pe site-ul http://www.tiff.ro/educatiff

Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, este susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca.

educatiff

Parteneri: Centrul Cultural German Cluj-Napoca, Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca, Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca, Youth Bank Cluj-Napoca, Transilvania Film, Clorofilm, Independenţa Film, editurile IDEA design & print, Litera şi IBU, Liternet, Film Reporter, Art Act Magazine, revistele Dilematix, Arte şi Meserii şi FILMMENU, librăriile Librarium Book Corner Cluj-Napoca şi Jumătatea Plină Bucureşti, Copy Shop Rilandi Soft.

EducaTIFF este recomandat de Dilema Veche.

Parteneri Media Online: welcome2cluj, clujlife, didactic.ro, suntparinte.ro, clopotel.ro, Ginger Group, dor de ducă, 4arte.ro, Ceaşca de Cultură, TEEN PRESS, Presa în Blugi, amdoar18ani.ro, filme-cărti.ro, cineblog, cinetipar, cinesseur.

Info EducaTIFF

Copiii cinefili din judeţul Cluj umplu sălile la EducaTIFF

Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF îşi începe proiecţiile sâmbătă, 21 mai.

Aflat la cea de-a treia ediţie, EducaTIFF a devenit foarte popular în rândul publicului şcolar clujean. Deşi pentru filmele programate pentru gimnaziu şi liceu în weekendul 21-22 mai încă se aşteaptă confirmări din partea cadrelor didactice, pentru filmul programat în data de 23 mai şi dedicat celor mai tineri spectatori EducaTIFF, Kérity, casa poveştilor (r. Dominique Monféry), locurile s-au epuizat cu aproape 2 săptămâni înainte de proiecţie. Astfel, sute de elevi din tot judeţul Cluj au fost nevoiţi să se reorienteze către filmele EducaTIFF din luna iunie.

Kérity, casa poveştilor este povestea lui Natanaël, un băieţel căruia îi este foarte greu să înveţe să citească, deşi iubeşte cărţile şi cunoaşte multe poveşti. Când mătuşa lui lasă moştenire familiei o casă, în care se află o bibliotecă plină cu cărţi foarte valoroase şi rare, băiatul află că ultima dorinţă a mătuşii a fost ca toată biblioteca să fie a lui. Cărţile pe care i le citea mătuşa când era mic sunt adăpostul tuturor personajelor din literatura pentru copii, iar el trebuie să le salveze de la dispariţie, doar dacă este în stare să citească o formulă magică.

În 2010, producţia franceză Kérity, casa poveştilor a câştigat Menţiunea Specială a Juriului la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Annecy, Franţa, cel mai important festival de animaţie din lume şi Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de Animaţie ANIM’EST, singurul festival de animaţie din Bucureşti şi cel mai important din România.

Iniţierea elevilor înainte de vizionare şi analiza şi dezbaterile după vizionare sunt activităţi care conduc către atingerea obiectivelor de asimilare a competenţelor media şi cinematografice. Pentru a sprijini cadrele didactice în acest demers, EducaTIFF oferă la fiecare ediţie materiale didactice conexe filmelor, adaptate fiecărei grupe de vârstă.

Filmul Kérity, casa poveştilor va rula cu sala plină în Cluj-Napoca, la Cinema Victoria, în cadrul programului EducaTIFF, pentru copiii de la Şcoala Generală „George Bariţiu” din Jucu de Sus şi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca (ambele cu cele mai multe înscrieri), de la Liceul Teoretic „Josika Miklos” din Turda, de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi de la Şcoala Generală „Nicolae Titulescu”, din Cluj Napoca.

Totodată, la proiecţie vor participa şi copiii rromilor strămutaţi la Pata Rât.

După film, toţi copiii se vor bucura de o dezbatere organizată cu sprijinul Centrului Cultural Francez Cluj-Napoca şi se vor putea înscrie în competiţia şcolară judeţeană EducaTIFF – Tineri Critici de Film.

O provocare pentru elevii clujeni, competiţia EducaTIFF-Tineri Critici de Film este un eveniment inedit în România şi reprezintă o şansă unică pentru personalul didactic să participe la o activitate extraşcolară de anvergură judeţeană, cu aplicabilitate în atingerea obiectivelor cadru de exprimare critică scrisă la toate disciplinele din ariile curriculare Limbă şi Literatură şi Om şi Societate.

Filmele din programul EducaTIFF, care sunt supuse analizei tinerilor critici, au fost atent selecţionate, pe grupe de vârstă, majoritatea dintre ele fiind recompensate pe plan internaţional cu numeroase distincţii, printre care şi premii la mari festivaluri de film, dedicate copiilor şi tinerilor: LUCAS/Frankfurt, CINEKID/ Amsterdam, BUFF/Malmö.

Tot în luna mai, elevii de gimnaziu şi liceu vor avea ocazia de a scrie cronici de film pentru producţii despre o dublă revoluţie din viaţa unei tinere din Teheran: cea a adolescenţei, dar şi a instaurării republicii islamice în Iran - Persepolis (r. Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi), distins cu Marele Premiu al Juriului la Cannes şi nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film de animaţie; sau despre un profesor entuziast şi nonconformist, despre frământările şi dilemele lui şi ale elevilor săi, într-o şcoală pariziană dintr-un cartier de imigranţi - În clasă (r. Laurent Cantet), câştigător al unui Palme d’Or la Festivalul de la Cannes.

Toate proiecţiile au loc la Cinema Victoria, începând cu ora 10.00. Biletele pentru grupuri organizate de elevi se obţin pe bază de rezervare.

EducaTIFF este un program de educaţie media şi cinematografică, dedicat elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, iniţiat de Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Mai multe detalii despre competiţia EducaTIFF – Tineri Critici de Film şi despre filmele EducaTIFF 2011 sunt disponibile pe site-ul http://www.tiff.ro/educatiff

Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, este susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca.

Parteneri: Centrul Cultural German Cluj-Napoca, Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca, Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca, Youth Bank Cluj-Napoca, Transilvania Film, Clorofilm, Independenţa Film, editurile IDEA design & print, Litera şi IBU, Liternet, Film Reporter, Art Act Magazine, revistele Dilematix, Arte şi Meserii şi FILMMENU, librăriile Librarium Book Corner Cluj-Napoca şi Jumătatea Plină Bucureşti, Copy Shop Rilandi Soft.

EducaTIFF este recomandat de Dilema Veche.

Parteneri Media Online: welcome2cluj, clujlife, didactic.ro, suntparinte.ro, clopotel.ro, Ginger Group, dor de ducă, 4arte.ro, Ceaşca de Cultură, TEEN PRESS, Presa în Blugi, amdoar18ani.ro, filme-cărti.ro, cineblog, cinetipar, cinesseur, ştiupecineva.

Sophia Loren (1969)

Primul volum publicat de criticul Magda Mihăilescu este o micromonografie Sophia Loren, inclusă în colecţia „Biblioteca cinefilului” a Editurii Meridiane, despre care s-a mai scris aici.

„Zeii filmului îi ursiseră ceea ce ştiu ei, una şi bună, că trebuie să se întâmple atunci când pun mâna pe o fată – mină de aur. Ei voiau ca la o simplă apariţie a Sophiei, ecranul să sară ţăndări în aer, iar la pronunţarea celor două cuvinte magice, Sophia Loren, să simţim că pământul ne fuge de sub picioare.”

Aşa se deschide acest prea scurt, dar foarte dens volum dedicat actriţei italiene, a cărei carieră cinematografică, la acea dată, nu atinsese încă două decenii – cele din urmă titluri înregistrate în filmografia alcătuită de Magda Mihăilescu sunt A Countess from Hong Kong / Contesa din Hong Kong, ultimul film al lui Chaplin, şi C’era una volta / A fost odată de Francesco Rosi, ambele producţii 1967. Şi totuşi, La Ciociara / Ciociara, filmul din 1960 al lui Vittorio De Sica, a rămas „punctul cel mai înalt al creaţiei sale”, cum nota criticul în 1969. De altfel, acest rol i-a adus actriţei un premiu la Cannes, un Oscar şi un premiu BAFTA (singurele din carieră, exceptând premiul onorific al Academiei Americane din 1991), precum şi alte importante distincţii, în Italia, Spania sau SUA.

La Ciociara (regia: Vittorio De Sica, 1960)

Pornind de la un cunoscut eseu din Mitologiile lui Roland Barthes, Magda Mihăilescu remarcă, pe bună dreptate, că, dacă „chipul lui Garbo este Ideea, cel al Sophiei Loren, puternic individualizat, ar fi Evenimentul. Lângă el nu se întâmplă niciodată să uităm adevărurile vieţii”. Secretul reuşitei ei? „Dincolo de arta propriu-zisă, strălucirea stelei, numită Loren, este asigurată de instinctul vital al acestei femei cu picioarele pe pământ, care a intuit acţiunea deformatoare a mitologiei secolului nostru şi i s-a sustras, exact cât trebuie, înainte de a fi prea târziu”. Criticul o consideră pe actriţă „o capodoperă, în carne şi oase, a neorealismului înţeles ca o modalitate de a culege esenţa vieţii de peste tot.”

Magda Mihăilescu nu ignoră biografia Sophiei Loren, care declara ziariştilor: „da, din copilăria mea nu ţin minte decât foamea... Cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla când eşti sărac este să-ţi fie foame...”. Talentul, munca ambiţioasă şi norocul`au contribuit la transformarea ei într-o vedetă internaţională. Întruparea norocului a fost, pentru Sofia Lazzaro (figurantă în filme de duzină şi model pentru cineromanzi, romane ilustrate populare), marele producător Carlo Ponti, care i-a fost şi soţ până la moartea sa din 2007. El a fost cel care a regizat lansarea şi cariera starului Sophia Loren.

Impunerea definitivă a venit, în 1954, cu L’Oro di Napoli / Aurul Neapolelui, film-colaj al lui De Sica (regizor de care a legat-o „o îndelungată colaborare – cea mai fructoasă, de altfel din activitatea actriţei”). A urmat o perioadă în America, unde, opinează criticul, „actriţa nu s-a dus doldora de speranţe, ci mai mult cu conştiinţa că via-Hollywood este o etapă necesară a carierei”. Cel mai bun film al acestei perioade a fost The Black Orchid / Orhideea neagră (1958) de Martin Ritt, care îi aduce Sophiei Loren prma distincţie importantă, Coppa Volpi la Veneţia. Revenirea în Europa s-a făcut cu The Key / Cheia (1958) de Carol Reed. „Privit în perspectiva întregii ei cariere, acest moment consemnat de Cheia reprezintă calmul dinaintea furtunii pe nume Ciociara”. Volumul se încheie cu un capitol conclusiv, sugestiv intitulat „Restabilirea unui echilibru: vedetă – mare actor”; prin viaţa şi cariera ei, Sophia Loren ne oferă un model de restabilire a acestui echilibru.

Magda Mihăilescu ne încântă, ca de obicei, cu stilul ei literar, cu metaforele bine alese şi pildele grăitoare, care potenţează excelenta cunoaştere a subiectului. Cinefilii români ar merita o versiune actualizată a acestui volum delectabil.

Pe lângă o filmografie şi o bibliografie esenţială, micromonografia include multe ilustraţii relevante pentru cariera profesională şi viaţa personală a Sophiei Loren.

Magda Mihăilescu – Sophia Loren

Editura Meridiane, Bucureşti, colecţia „Biblioteca cinefilului”, seria „Vedetele ecranului”, 1969, 32 pag. + ilustraţii

[Mihai Fulger]

Almanah Cinema 1983

Almanahul Cinema 1983 debutează (după câteva pagini ce ridică în slăvi „uriaşul efort constructiv şi înnoitor” din „filmele construcţiei socialiste”) cu rubrica „Panoramic românesc”. Sunt semnalate filmele care urmează să fie lansate în acel an. Între ele: Căruţa cu mere (George Cornea), Dragostea şi revoluţia (Gheorghe Vitanidis), Întunericul alb (Andrei Blaier), O lebădă iarna (Mircea Mureşan), Escapada (Cornel Diaconu) - titluri azi uitate sau prăfuite, ce figurează uneori în programele TV atunci când sunt difuzate filme româneşti cu toptanul. Pe lângă acestea se mai aflau, înainte de start, o frescă socială susţinută în principal de actori (Pe malul stâng al Dunării albastre de Malvina Urşianu), câteva filme de aventuri (Misterele Bucureştilor de Doru Năstase, Racheta albă de Cristiana Nicolae, Comoara de Iulian Mihu, Viraj periculos de Sergiu Nicolaescu, Lovind o pasăre de pradă de Iosif Demian), o dramă psihologică (Singur de cart), o super-comedie ce avea să devină în scurtă vreme campioană la box office (Buletin de Bucureşti de Virgil Calotescu), o melodramă (Mult mai de preţ e iubirea de Dan Marcoci), precum şi opus-uri evergreen ca: Fructe de pădure (de Alexandru Tatos, un film al „visurilor spulberate, al compromisurilor pe care le facem uneori cu viaţa, al forţei şi frumuseţii morale care-ţi dau puterea să te ridici, chiar şi atunci când pari iremediabil căzut, dar şi al răului pe care-l putem face din uşurinţă şi din inconştienţă, schimbând cursul unui destin), un film de montaj, „un cocteil, un evantai de filme din diferite etape, care – toate la un loc – povestesc un alt subiect, un alt film” (Quo vadis homo sapiens? de Ion Popescu-Gopo), Întoarcerea din iad (de Nicolae Mărgineanu), Ochi de urs (de Stere Gulea), Sfârşitul nopţii (de Mircea Veroiu). Alte două filme au avut premiera întârziată vreme de doi ani: Glissando (de Mircea Daneliuc) şi Imposibila iubire (titlul provizoriu: Intrusul) de Constantin Vaeni, un film al cărui erou „traversează o experienţă tragică din care iese purificat”. În fine, Faleze de nisip (de Dan Piţa, în care „conflictul principal se declanşează între un om realizat din punct de vedere social, profesional, un om la apogeu şi un altul, aparent un „nimeni”, în fond mult mai puternic, mai rezistent psihic”) a ieşit în premieră la timp (ianuarie 1983), însă a fost scos de pe ecrane „cu interdicţie”, nemaifiind pomenit deloc, până la a doua sa premieră din 1990.

Un grupaj sub genericul „Film şi societate” adună părerile unor regizori, scenarişti, actori despre „societatea anilor noştri” şi felul în care ea „se regăseşte – expresiv, palid, insuficient – în filme”, despre filmele care le-au reţinut atenţia, despre reuşite şi nereuşite personale, precum şi despre ceea ce s-ar putea face „pentru îmbunătăţirea calităţii filmului nostru, pentru ca el să exprime într-adevăr societatea noastră de azi în toată complexitatea ei”. Eugen Barbu se declară „sătul de impostură” pentru că „să copiezi scene din filme străine şi să le iscăleşti este la îndemâna oricui”. Leopoldina Bălănuţă crede că filmul românesc este „palid”, asemenea „plantei care, obişnuită să-şi tragă seva din pământ, este pusă într-o glastră, chiar dacă e pusă de mâini îndemânatice şi sub supravegherea celor mai binevoitoare priviri”. Filmele care i-au reţinut atenţia (şi care „au dovedit un înalt profesionalism, originalitate, vocaţia muncii, a gândului exprimat în imagine cinematografică) poartă semnătura unor cineaşti ca: Andrei Blaier, Liviu Ciulei, Mircea Daneliuc, Iosif Demian, Iulian Mihu, Lucian Pintilie, Ada Pistiner, Dan Piţa, Alexandru Tatos, Dinu Tănase, Mircea Veroiu, Alexa Visarion. Carmen Galin crede că „publicul nostru pe care noi îl credem prea naiv şi prea puţin pregătit ne dă adesea dovada maturităţii sale. El vrea poate chiar mai mult decât noi filme adevărate, filme puternice, întregi, şi trebuie să ţinem seama de ceea ce a primit el cu braţele deschise”. Amza Pelle e de părere că „cinematografia noastră oglindeşte încă palid mutaţiile survenite în conştiinţa contemporanilor”, că „filmăm cu prea mult dialog şi prea puţină acţiune psihică, prea puţin subtext, prea puţină trăire”, că „este o greşeală să filmăm probleme neglijând oameni”. Victor Rebengiuc este laconic: „De 20 de ani de când fac filme am răspuns mereu la întrebări de acest fel. Pentru următorii 20 de ani nu mai am nimic de propus.” Tora Vasilescu pledează pentru respectul faţă de adevăr: „Filmul ar trebui să pornească de la o idee majoră, reală, semnificativă! Să reuşească să-l conducă pe spectator către el însuşi, ajutându-l să îşi descifreze sensul propriei existenţe! Să ne ferească de soluţii prefabricate, moralizatoare cu orice preţ!” În fine, Florin Zamfirescu găseşte o sugestie ironică: „aş sugera ca genericul filmului românesc, veşnic incomplet, să se compună pe viitor şi din numele acelora care au greaua sarcină de a verifica opera de artă”. Adică – înţelegem noi, cititorii - cenzorilor care asigurau „securitatea” filmelor şi a celor care le realizau.

Valerian Sava sondează psihologia şi critica spectatorului de film, cu aplicaţie la 73 de filme ce au avut premiera în anii 1980-1982. În topul satisfacţiei se numărau filme ca: Proba de microfon, Croaziera, Blestemul pământului, blestemul iubirii, dar şi producţii comerciale sau moralizatoare „pentru tineri”, precum Fata morgana şi Ana şi „hoţul”.

Constantin Pivniceru vrea să afle „de ce şi cum captează filmul sensibilitatea miliardelor de spectatori”. Produs tipic al epocii noastre, filmul – ca fenomen – se subsumează „condiţiei umane într-un spaţiu istoric dat”. astfel, „homo cinematograficus nu este ficţiune, nici inovaţie lingvistică, ci reflectarea unei realităţi psiho-motoare, care a modificat comportamentul la nivelul individului”. Fruct al inteligenţei tehnice, filmul ca artă este surclasat de filmul ca „inovaţie tehnică”. Abia mai târziu, familiarizaţi cu spectacolul cinematografic, spectatorii a devenit „critici tehnici şi artistici”. Factori care au determinat mersul la cinema sunt, în opinia lui Pivniceru: creşterea demografică şi urbanizarea, asociate cu industrializarea şi exodul a milioane de indivizi de la sat la oraş, care favorizează „atragerea unui public mereu proaspăt, format în majoritate din oameni simpli, dezrădăcinaţi, însinguraţi, care în loc să mai meargă la biserică vin la cinema, unde participă la un alt ritual, magia de umbre a filmului, ce le satisface sentimentul de colectivitate, instinctul de solidaritate”. La rândul său, Romulus Căplescu face o „incursiune într-un viitor care devine prezent”, scriind despre revoluţia „video”.

Sub genericul „Familia ca personaj: mama, tata, epoca şi eu”, Alice Mănoiu realizează o retrospectivă subiectivă, din care nu lipsesc: Facerea lumii (Gheorghe Vitanidis), Asul de pică (Milos Forman), Delict din dragoste (Luigi Comencini), Noaptea (Michelangelo Antonioni), Fragii sălbatici (Ingmar Bergman), Stop-cadru la masă (Ada Pistiner), Insula (Kaneto Shindo), Nunta de piatră (Dan Piţa, Mircea Veroiu), Ana şi „hoţul” (Virgil Calotescu), Călina roşie (Vasili Şukşin), Casa dintre câmpuri (Alexandru Tatos), Învingătorul (Tudor Mărăscu), Trecătoarele iubiri (Malvina Urşianu). Autoarea consideră că tinerii debusolaţi din filmele americane (şi trimiterea este, de această dată, la Taking Off / Decolarea de Milos Forman) ratează „tot zborul”, fiind „noi îngeri trişti cu feţe murdare, născuţi pentru a pierde într-o lume nebună, nebună, nebună”, care „întregesc portretul unei epoci în degringoladă”. Este vremea când „tinerele vlăstare” din ţărişoara noastră cântau refrenul „Noi în anul 2000”. Schimbarea de macaz din 1989 avea să demonstreze câte şanse mai aveau tinerii rătăciţi din România să mai capete „o busolă” şi să se mai redreseze după „momentele de derută ale tinereţii”.

Eva Sârbu trece în revistă câteva filme „străbătute de „angoasa existenţială” în grupajul „Singurătatea acum 20 de ani”: Tăcerea (Ingmar Bergman), Gustul mierii (Tony Richardson), Tandreţe (Tatiana Lioznova), Deşertul roşu (Michelangelo Antonioni), Cuţitul în apă (Roman Polanski) şi Gioconda fără surâs (Malvina Urşianu).

Aura Puran alcătuieşte o mini-antologie SF, sub titlul „Spre viitor…cu 24 de fotograme pe secundă”. Sunt prezentate micro-fişe la filmele: Metropolis (Friz Lang), Războiul lumilor (Byron Haskin), Planeta interzisă (Fred Wilcox), Invazia hoţilor de trupuri (Don Siegel), Dr. Strangelove (Stanley Kubrick), 2001 - Odiseea spaţială (Stanley Kubrick), Fahrenheit 451º (François Truffaut), Solaris (Andrei Tarkovski), Soylent Green (Richard Fleischer), Rollerball (Norman Jewison), Războiul stelelor (George Lucas).

Unul din ultimele grupaje, „Mari dispăruţi”, evocă personalităţile celor care au fost: Greta Garbo, Romy Schneider, Ingrid Bergman, Steve McQueen şi Henry Fonda. Pe ultima pagină a Almanahului Cinema 1983 ne priveşte, razant, Katie din All That Jazz (Bob Fosse) - „primul musical tragic din istoria cinematografului”.

Almanah Cinema 1983 (192 pag.)

Redactor-şef: Ecaterina Oproiu

Redactori responsabili de număr: Adina Darian şi Mircea Alexandrescu

[Marian Rădulescu]

Almanah Cinema 1984

Exemplarul Almanahului Cinema 1984 pe care mi l-am procurat, cu ani în urmă, de la un anticariat, are primele foi rupte. Au rămas, totuşi, câteva file „omagiale” despre „eroii epocii pe care o trăim”, despre acele „filme bune, revoluţionare, care să prezinte măreţele realizări ale poporului nostru, să mobilizeze şi să înfăţişeze eroi care să constituie un model de muncă şi de viaţă” (Nicolae Ceauşescu). Titlurile sunt citate la grămadă. Un film de anvergură şi rafinament estetic precum Imposibila iubire este aşezat pe aceeaşi treaptă cu producţii anoste ca Un petic de cer ori Miezul fierbinte al pâinii. „Un lucru numit – mărturisea actriţa Leopoldina Bălănuţă în acei ani revistei Cinema - este pe jumătate rezolvat. Dacă am numi vulgaritatea – vulgaritate, nedreptatea – nedreptate, meschinăria - meschinărie le-ar pieri din putere. Dar pentru asta trebuie să le atingi, să le spui pe nume. În absenţa numirii lor nu se poate vorbi cu adevărat despre o şcoală de film românesc”. Nărav frecvent întâlnit în epocă (şi nu numai), derizoriul este prezentat drept „operă revoluţionară”. Refuzul de a spune lucrurilor pe nume (de a numi, fără menajamente, atât vulgaritatea, cât şi meschinăria) a întârziat, ani la rând, coagularea unei şcoli naţionale de film în România. Un alt grupaj este intitulat „Filmul nostru în lupta noastră pentru pace”. Titlurile citate aici au, în general, greutate: Viaţa nu iartă, Pădurea spânzuraţilor, Quo vadis homo sapiens, Întoarcerea din iad, Înghiţitorul de săbii.

Câţiva mari actori vorbesc despre maeştrii de la care au învăţat. Mircea Albulescu îl pomeneşte pe „mediatorul” Ştefan Ciubotăraşu, Leopoldina Bălănuţă îşi îndreaptă recunoştinţa spre „străbunii, bunii, părinţii, dascălii, oamenii de tot felul, locuri, floare, copac, animal” care „stau acolo, cuminţi, în memoria sufletului meu”. Constantin Codrescu îi pomeneşte pe Alexandru Finţi şi pe Aura Buzescu. Petre Gheorghiu o pomeneşte pe Clody Berthola. Mariana Mihuţ recunoaşte că a avut parte să lucreze cu cei mai mari artişti români pe care i-a avut parteneri sau regizori. Gina Patrichi îi evocă pe profesorii: Nicolae Bălţăţeanu, Aura Buzescu, pe actorul Geo Barton, pe Mihai Popescu, pe Ciulei şi Lucian Pintilie, pe colegii ei Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Beate Fredanov.

Recolta anului 1984 numără – până în vară – două premiere de excepţie: Imposibila iubire şi Să mori rănit din dragoste de viaţă. Restul titlurilor (Amurgul fântânilor, Întoarcerea Vlaşinilor, Salutări de la Agigea, Dragostea şi revoluţia ş.a.) sunt tributare, invariabil, nu atât „regulii” (canoanele realismului socialist), cât viziunilor fade ale regizorilor.

Eugenia Vodă semnează o anchetă printre 51 de actori şi actriţe, care îi vorbesc despre momentul decisiv din carieră şi despre ce înseamnă „a avea succes”? Elena Albu citează Ilustrate cu flori de câmp de Andrei Blaier, rolul care a consacrat-o. Eugenia Bosânceanu şi Ernest Maftei îşi amintesc de Când primăvara e fierbinte de Mircea Săucan. Ioana Bulcă nu poate uita Moara cu noroc de Victor Iliu. Dan Condurache citează La capătul liniei. Ioana Crăciunescu este recunoscătoare lui Mircea Daneliuc pentru rolul din Ediţie specială. Tot ea spune, despre succes, că înseamnă multă însingurare, iar atunci „când nu îl ai, îl râvneşti; când îl ai, nu te ajută cu nimic!” Mircea Diaconu evocă momentul în care Dan Piţa l-a ales pentru rolul Toboşarului din Nunta de piatră. Constantin Diplan alege Cursa lui Mircea Daneliuc, iar Vladimir Găitan întâlnirea cu Lucian Pintilie (cea din Reconstituirea, însă fără a pomeni titlul filmului – pe atunci cvasi-tabu). Irina Petrescu îşi aminteşte de filmul debutului: Valurile Dunării de Liviu Ciulei. Florin Piersic îşi trece în revistă haiducii, pe Arap Alb, precum şi rolul de debut din Ciulinii Bărăganului. Maria Ploae consideră că decisiv, „în sens pozitiv”, a fost pentru ea Dincolo de pod. Ana Szeles consideră decisiv momentul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Ciulei. Tora Vasilescu nu poate uita debutul electrizant din Cursa , iar Dorel Vişan rememorează întâlnirea decisivă cu Iosif Demian, la O lacrimă de fată.

Călin Căliman schiţează câteva portrete de actori deveniţi „tinere certitudini”: Constantin Brânzea şi Ana Ciontea (din Întoarcerea din iad), Claudiu Bleonţ (din Concurs, Să mori rănit din dragoste de viaţă, Dreptate în lanţuri, Pas în doi), Magda Catone (din Sfârşitul nopţii, Escapada, Baloane de curcubeu), Daniela Vlădescu (din Ochi de urs), Ecaterina Nazare (din Lişca, Pas în doi).

Ov. S. Crohmălniceanu se ocupă de accesul cinematografului la capodoperă, enumerând câteva posibile chintesenţe ale culturii cinematografice din toate timpurile: Crucişătorul Potemkin, Patimile Ioanei d’Arc, Goana după aur, Timpuri noi, Luminile oraşului, Vârsta de aur, Los olvidados, Viridiana, Regula jocului, Iluzia cea mare, Cetăţeanul Kane, Fragii sălbatici, Aventura, Noaptea, Eclipsa, La strada, Nopţile Cabiriei, La dolce vita, Amarcord, Ghepardul. Autorul eseului atrage atenţia că nicio persoană cultă nu se simte jenată să-şi recunoască ignoranţa în materie de cinematograf. Şi adaugă: e nevoie de timp ca pe marile filme să se prindă muşchiul comentariilor, spre a ajunge şi ele asemenea veritabilelor capodopere (literare, muzicale, plastice etc.).

Dana Duma alcătuieşte un grupaj de comentarii cu titlul Actorul ca „figură”. Primul film citat, Comedie mută 77, demitizează Hollywood-ul. În Totul de vânzare Andrej Wajda îşi mărturiseşte durerea în faţa pierderii interpretului preferat (Zbigniew Cybulski). Ce s-a întâmplat cu Baby Jane aduce pe ecran invidiile şi frustrările a două foste stele ale ecranului. Mitul Fedorei se inspiră din „cazul Garbo”şi surprinde revolta împotriva capcanelor fotogeniei. Începutul lui Gleb Panfilov este povestea unei tinere muncitoare, mai degrabă urâtă decât frumoasă, ce face teatru de amatori. Este remarcată de un regizor şi distribuită într-o superproducţie istorică despre Ioana d’Arc. Succesul este fulminant, însă nimeni nu o mai cheamă pentru vreun alt rol. În Secvenţe, un actor (Dragoş Pâslaru) este pus să-şi povestească la un telefon public suferinţa. Cei care stau la coadă îi ascultă astfel, fără să vrea, drama. Din indiferenţi şi chiar iritaţi (de faptul că „nu se mai termină o dată convorbirea asta”) devin înţelegători şi milostivi. Când însă află că totul nu a fost decât o înscenare, bombănesc şi se scandalizează. Celelalte două scheciuri ale filmului („Prospecţia” şi „Patru palme”) „problemele morale devin mai importante decât ficţiunea pe care echipa de filmare o zămisleşte cu trudă”. În Sclava iubirii actorul se dovedeşte capabil să înţeleagă neliniştea lumii, iar în Noaptea americană Francois Truffaut demontează – fără elanuri demitizatoare şi ironii - culisele „uzinei de vise”. O serie de alte pagini sunt dedicate vedetelor (actori, regizori) din „lumea mare”: Monica Vitti, Giulietta Masina, Marcello Mastroianni, Laurence Olivier, Marilyn Monroe, Peter Ustinov, Al Pacino, Luis Bunuel, Vasili Şukşin.

Almanah Cinema 1984 (192 pag.)

Redactor-şef: Ecaterina Oproiu

Redactor responsabil: Eugenia Vodă

[Marian Rădulescu]