Primul volum publicat de criticul Magda Mihăilescu este o micromonografie Sophia Loren, inclusă în colecţia „Biblioteca cinefilului” a Editurii Meridiane, despre care s-a mai scris aici.„Zeii filmului îi ursiseră ceea ce ştiu ei, una şi bună, că trebuie să se întâmple atunci când pun mâna pe o fată – mină de aur. Ei voiau ca la o simplă apariţie a Sophiei, ecranul să sară ţăndări în aer, iar la pronunţarea celor două cuvinte magice, Sophia Loren, să simţim că pământul ne fuge de sub picioare.”
Aşa se deschide acest prea scurt, dar foarte dens volum dedicat actriţei italiene, a cărei carieră cinematografică, la acea dată, nu atinsese încă două decenii – cele din urmă titluri înregistrate în filmografia alcătuită de Magda Mihăilescu sunt A Countess from Hong Kong / Contesa din Hong Kong, ultimul film al lui Chaplin, şi C’era una volta / A fost odată de Francesco Rosi, ambele producţii 1967. Şi totuşi, La Ciociara / Ciociara, filmul din 1960 al lui Vittorio De Sica, a rămas „punctul cel mai înalt al creaţiei sale”, cum nota criticul în 1969. De altfel, acest rol i-a adus actriţei un premiu la Cannes, un Oscar şi un premiu BAFTA (singurele din carieră, exceptând premiul onorific al Academiei Americane din 1991), precum şi alte importante distincţii, în Italia, Spania sau SUA.
La Ciociara (regia: Vittorio De Sica, 1960)
Pornind de la un cunoscut eseu din Mitologiile lui Roland Barthes, Magda Mihăilescu remarcă, pe bună dreptate, că, dacă „chipul lui Garbo este Ideea, cel al Sophiei Loren, puternic individualizat, ar fi Evenimentul. Lângă el nu se întâmplă niciodată să uităm adevărurile vieţii”. Secretul reuşitei ei? „Dincolo de arta propriu-zisă, strălucirea stelei, numită Loren, este asigurată de instinctul vital al acestei femei cu picioarele pe pământ, care a intuit acţiunea deformatoare a mitologiei secolului nostru şi i s-a sustras, exact cât trebuie, înainte de a fi prea târziu”. Criticul o consideră pe actriţă „o capodoperă, în carne şi oase, a neorealismului înţeles ca o modalitate de a culege esenţa vieţii de peste tot.”
Magda Mihăilescu nu ignoră biografia Sophiei Loren, care declara ziariştilor: „da, din copilăria mea nu ţin minte decât foamea... Cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla când eşti sărac este să-ţi fie foame...”. Talentul, munca ambiţioasă şi norocul`au contribuit la transformarea ei într-o vedetă internaţională. Întruparea norocului a fost, pentru Sofia Lazzaro (figurantă în filme de duzină şi model pentru cineromanzi, romane ilustrate populare), marele producător Carlo Ponti, care i-a fost şi soţ până la moartea sa din 2007. El a fost cel care a regizat lansarea şi cariera starului Sophia Loren.
Impunerea definitivă a venit, în 1954, cu L’Oro di Napoli / Aurul Neapolelui, film-colaj al lui De Sica (regizor de care a legat-o „o îndelungată colaborare – cea mai fructoasă, de altfel din activitatea actriţei”). A urmat o perioadă în America, unde, opinează criticul, „actriţa nu s-a dus doldora de speranţe, ci mai mult cu conştiinţa că via-Hollywood este o etapă necesară a carierei”. Cel mai bun film al acestei perioade a fost The Black Orchid / Orhideea neagră (1958) de Martin Ritt, care îi aduce Sophiei Loren prma distincţie importantă, Coppa Volpi la Veneţia. Revenirea în Europa s-a făcut cu The Key / Cheia (1958) de Carol Reed. „Privit în perspectiva întregii ei cariere, acest moment consemnat de Cheia reprezintă calmul dinaintea furtunii pe nume Ciociara”. Volumul se încheie cu un capitol conclusiv, sugestiv intitulat „Restabilirea unui echilibru: vedetă – mare actor”; prin viaţa şi cariera ei, Sophia Loren ne oferă un model de restabilire a acestui echilibru.
Magda Mihăilescu ne încântă, ca de obicei, cu stilul ei literar, cu metaforele bine alese şi pildele grăitoare, care potenţează excelenta cunoaştere a subiectului. Cinefilii români ar merita o versiune actualizată a acestui volum delectabil.
Pe lângă o filmografie şi o bibliografie esenţială, micromonografia include multe ilustraţii relevante pentru cariera profesională şi viaţa personală a Sophiei Loren.
Magda Mihăilescu – Sophia Loren
Editura Meridiane, Bucureşti, colecţia „Biblioteca cinefilului”, seria „Vedetele ecranului”, 1969, 32 pag. + ilustraţii
[Mihai Fulger]
