Una dintre cele mai bune lucrări de tip monografie pe care criticii de film români le-au dedicat unor mari cineaşti ai lumii este cu siguranţă volumul Danei Duma despre regizorul american Woody Allen, care ar fi trebuit să deschidă, după cum aflăm de pe pagina a doua a cărţii, colecţia „Cineaşti celebri” a editurii. Ca un detaliu amuzant, pe site-ul aceleiaşi edituri, colecţia a fost rebotezată... „Actori celebri”. Ce-i drept, în cazul lui Woody Allen, amândouă formulele merg. Şi, cum din 2004 încoace n-au mai apărut alte cărţi în această colecţie, nici nu prea mai contează titlul ei...Printre criticii români, Dana Duma este unanim recunoscută ca specialistul numărul unu în opera lui Woody Allen. De altfel, cartea de faţă, premiată în 2005 de Uniunea Cineaştilor din România, porneşte de la teza de doctorat a autoarei, a cărei formă iniţială a suferit modificări decisive. Astfel, Dana Duma a renunţat la unele capitole şi subcapitole din teză şi a adăugat lucruri noi, în proporţie de aproape 50%, cu scopul de a face din volum o lectură plăcută şi pentru cinefilul mediu, nu doar pentru cel din mediile academice. Şi, cred eu, şi-a atins scopul, deşi difuzarea şi promovarea cărţii nu au fost la înălţime.
După o dedicaţie pentru George Littera („un înger printre criticii de cinema”) şi un „Cuvânt înainte” care se deschide cu propoziţia „Pentru mine Woody Allen este un erou.” (şi nu numai pentru autoare, aş adăuga eu), urmează două capitole cu titluri comunicante: „Puţină biografie...” / „... Şi multă autobiografie”. Aici, Dana Duma demonstrează convingător că Woody Allen se numără printre ultimii reprezentanţi importanţi ai cinematografului „de autor”, adică acei regizori „care nu vor înceta să înfăţişeze ecranul ca oglinda secretă sau declarată a eului creator” (George Littera). Autoarea face asocieri şi comparaţii cu cineaştii desprinşi din Noul Val Francez şi cu alţi mari autori europeni, admiraţi de american (Bergman înainte de toţi).
În capitolul „O reţea organizată de obsesii”, Dana Duma inventariază cu erudiţie temele, fantasmele şi obsesiile („stilemele”, dacă vreţi) specifice creaţiilor (nu doar) cinematografice ale lui Woody Allen (care mai este şi prozator sau dramaturg): psihanaliza, moartea, Dumnezeu, lumea spectacolului, New York (în particular Manhattan-ul, care dă şi titlul unui film), familia şi magia. Capitolul „Un «cineast al femeilor»” vorbeşte despre cele două muze de cursă lungă ale cineastului, Diane (Keaton) şi Mia (Farrow), precum şi despre relaţiile dintre cele două sexe, aşa cum sunt ele prezentate în filmele personale ale regizorului.
Un alt capitol captivant este „Cu Europa în sânge”, din care am ales un citat sugestiv dintr-un interviu dat de Woody Allen: „Recunosc, în afară de marii regizori comici ai burlescului, precum Chaplin, Keaton, Fraţii Marx şi W.C. Fields, cinematograful american nu m-a influenţat în aceeaşi măsură ca cel european. Admir unii regizori americani din categoria John Ford, dar mai cu seamă pentru măiestria lor tehnică. Găsesc că americanii caută prea mult divertismentul pur. Singura lor preocupare e să distreze publicul şi voinţa lor de evadare cu orice preţ îi împinge să facă westernuri, filme poliţiste, comedii muzicale. Ei evită cu grijă tot ceea ce este social, politic sau filosofic. Asta în timp ce europenii optează pentru subiecte mai morale, mai adulte, mai interesante. Nimic din ceea ce se face la noi nu se poate compara cu ceea ce au făcut Bergman sau Jean Renoir.”
Urmează un foarte bun capitol analitic despre „Comicul allenian” şi elementele sale caracteristice, precum intertextualitatea comică, arta monologului sau umorul „etnic”. Capitolul conclusiv al lucrării este intitulat „Un caz fericit în istoria filmului”, ceea ce deja spune multe.
Anexele au fost concepute de autoare special pentru acest volum. „Woody, de la A la Z” cuprinde citate ale cineastului despre lumea filmului şi despre propria operă, iar „Replici şi aforisme” – vorbe de duh ale sale, din cărţi şi filme (un exemplu: „Nu mă tem de moarte, dar aş vrea să fiu în altă parte când se va petrece.”). Apoi, Dana Duma analizează excelent toate filmele semnate de Woody Allen, precum şi câteva care-l au ca scenarist şi / sau actor, până la Anything Else / Sfaturi în dragoste din 2003 (între timp regizorul a mai realizat şase filme şi se pregăteşte să-l lanseze pe al şaptelea). Lista producţiilor în care Woody Allen a fost doar actor, o bibliografie şi câteva pagini cu poze ale cineastului încheie această carte remarcabilă, ce merită o nouă ediţie, adusă la zi. Marele merit al Danei Duma este că a izbutit să releve dimensiunile profunde ale operei cineastului, dovedind că Woody Allen nu este doar un „bufon” cu lipici la publicul larg, ci şi un „filosof” subtil, care se adresează (şi) publicului rafinat.
După o dedicaţie pentru George Littera („un înger printre criticii de cinema”) şi un „Cuvânt înainte” care se deschide cu propoziţia „Pentru mine Woody Allen este un erou.” (şi nu numai pentru autoare, aş adăuga eu), urmează două capitole cu titluri comunicante: „Puţină biografie...” / „... Şi multă autobiografie”. Aici, Dana Duma demonstrează convingător că Woody Allen se numără printre ultimii reprezentanţi importanţi ai cinematografului „de autor”, adică acei regizori „care nu vor înceta să înfăţişeze ecranul ca oglinda secretă sau declarată a eului creator” (George Littera). Autoarea face asocieri şi comparaţii cu cineaştii desprinşi din Noul Val Francez şi cu alţi mari autori europeni, admiraţi de american (Bergman înainte de toţi).
În capitolul „O reţea organizată de obsesii”, Dana Duma inventariază cu erudiţie temele, fantasmele şi obsesiile („stilemele”, dacă vreţi) specifice creaţiilor (nu doar) cinematografice ale lui Woody Allen (care mai este şi prozator sau dramaturg): psihanaliza, moartea, Dumnezeu, lumea spectacolului, New York (în particular Manhattan-ul, care dă şi titlul unui film), familia şi magia. Capitolul „Un «cineast al femeilor»” vorbeşte despre cele două muze de cursă lungă ale cineastului, Diane (Keaton) şi Mia (Farrow), precum şi despre relaţiile dintre cele două sexe, aşa cum sunt ele prezentate în filmele personale ale regizorului.
Un alt capitol captivant este „Cu Europa în sânge”, din care am ales un citat sugestiv dintr-un interviu dat de Woody Allen: „Recunosc, în afară de marii regizori comici ai burlescului, precum Chaplin, Keaton, Fraţii Marx şi W.C. Fields, cinematograful american nu m-a influenţat în aceeaşi măsură ca cel european. Admir unii regizori americani din categoria John Ford, dar mai cu seamă pentru măiestria lor tehnică. Găsesc că americanii caută prea mult divertismentul pur. Singura lor preocupare e să distreze publicul şi voinţa lor de evadare cu orice preţ îi împinge să facă westernuri, filme poliţiste, comedii muzicale. Ei evită cu grijă tot ceea ce este social, politic sau filosofic. Asta în timp ce europenii optează pentru subiecte mai morale, mai adulte, mai interesante. Nimic din ceea ce se face la noi nu se poate compara cu ceea ce au făcut Bergman sau Jean Renoir.”
Urmează un foarte bun capitol analitic despre „Comicul allenian” şi elementele sale caracteristice, precum intertextualitatea comică, arta monologului sau umorul „etnic”. Capitolul conclusiv al lucrării este intitulat „Un caz fericit în istoria filmului”, ceea ce deja spune multe.
Anexele au fost concepute de autoare special pentru acest volum. „Woody, de la A la Z” cuprinde citate ale cineastului despre lumea filmului şi despre propria operă, iar „Replici şi aforisme” – vorbe de duh ale sale, din cărţi şi filme (un exemplu: „Nu mă tem de moarte, dar aş vrea să fiu în altă parte când se va petrece.”). Apoi, Dana Duma analizează excelent toate filmele semnate de Woody Allen, precum şi câteva care-l au ca scenarist şi / sau actor, până la Anything Else / Sfaturi în dragoste din 2003 (între timp regizorul a mai realizat şase filme şi se pregăteşte să-l lanseze pe al şaptelea). Lista producţiilor în care Woody Allen a fost doar actor, o bibliografie şi câteva pagini cu poze ale cineastului încheie această carte remarcabilă, ce merită o nouă ediţie, adusă la zi. Marele merit al Danei Duma este că a izbutit să releve dimensiunile profunde ale operei cineastului, dovedind că Woody Allen nu este doar un „bufon” cu lipici la publicul larg, ci şi un „filosof” subtil, care se adresează (şi) publicului rafinat.
Dana Duma – Woody Allen: bufon şi filosof
Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, Bucureşti, colecţia „Cineaşti celebri”, 2004, 156 pag.
Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, Bucureşti, colecţia „Cineaşti celebri”, 2004, 156 pag.
[Mihai Fulger]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu