Cum se fac filmele (2008)

A treia – şi, deocamdată, ultima – carte apărută în colecţia „Biblioteca de film” (coordonată de criticul Alex. Leo Şerban şi Martin S. Martin) a editurii Humanitas este semnată de Frédéric Strauss şi Anne Huet. Cei doi autori sunt departe de a fi necunoscuţi cinefilului cocoş galic. Frédéric Strauss a fost în anii ’90 redactor-şef adjunct al celebrei reviste „Cahiers du cinéma”, iar în prezent este critic de film pentru publicaţia „Télérama”; în plus, el a mai scris şi regizat câteva scurtmetraje. Anne Huet se ocupă de secţiunea de cinematografie din cadrul Departamentului de Artă şi Cultură al Centrului Naţional de Documentare Pedagogică (CNDP), este scenarist şi doctor de scenarii, precum şi regizor al unui scurtmetraj. Volumul a apărut în Franţa – în 2006, deci nu este vorba de o lucrare de pe vremea lui Chaplin, Dreyer sau Eisenstein – chiar ca o colaborare între „Cahiers du cinéma” şi CNDP.

Cum se fac filmele este în primul rând o carte de iniţiere / popularizare, scrisă într-un limbaj accesibil tuturor, care tratează sumar fiecare pas din cadrul preproducţiei, producţiei şi postproducţiei unui film. De altfel, autorii îşi stabilesc clar obiectivele, în cuvântul lor introductiv: „Această carte nu se vrea o lucrare tehnică, ci mai degrabă naraţiunea unui proces de creaţie care lasă urme în istorie, devenind o aventură colectivă şi, în acelaşi timp, o călătorie personală a cineastului. Nu este un manual care vă învaţă cum să realizaţi un film, ci doar vă prezintă realitatea concretă empirică, palpabilă a regizării pe înţelesul tuturor, prin care ne vor călăuzi înşişi realizatorii.” Acest ultim aspect reprezintă un plus important al cărţii: cineaşti renumiţi ai lumii (de la Woody Allen la Quentin Tarantino, de la Pedro Almodóvar la François Truffaut) sunt frecvent citaţi cu fragmente de interviu în care ei îşi explică modalitatea de lucru şi diferitele opţiuni pe care le iau pe parcursul întregului proces creativ al realizării unui film. Astfel, ei devin călăuzele cititorilor prin culisele lumii filmului.
Prima parte a volumului, împărţită în patru capitole („Filmul pe hârtie”, „Filmul înainte de marea bătălie”, „Filmul în timpul turnării” şi „Filmul în postproducţie”), cuprinde toate informaţiile esenţiale, prezentate succint, despre etapele realizării unei producţii cinematografice. Chiar şi persoanele care activează deja în cinematografie şi se consideră specialiste în domeniu au, cred eu, destule lucruri de învăţat din carte. De exemplu, scenariştii pot afla că „mai multe versiuni ale scenariului, în jur de zece, văd lumina zilei” înainte de a deveni film. Aşadar, ei nu ar trebui să se oprească la primul draft, chiar dacă li se pare genial: a scrie scenarii înseamnă în primul rând... a rescrie.
Un excelent exemplu despre cum nu se fac filmele se găseşte în paginile dedicate proiectului eşuat al lui Terry Gilliam (cineast poreclit, nu fără motiv, „Căpitanul Haos”) The Man who Killed Don Quixote (2000), despre care Keith Fulton şi Louis Pepe au realizat în 2004 documentarul Lost in La Mancha.
Pentru absolvenţii de Film şi / sau profesioniştii din domeniul cinematografiei, partea a doua a cărţii („Documente, dezvăluiri, interviu, filmografie”) este cu siguranţă mult mai interesantă şi mai utilă. De exemplu, fraţii belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, a căror operă reprezintă unul dintre standardele şi modelele realismului cinematografic contemporan, povestesc cum şi de ce şi-au schimbat radical stilul între Je pense à vous (1992) şi La promesse (primul lor mare succes, din 1996). Cum nu puteau fi trecute cu vederea noile (r)evoluţii din tehnologia imaginii, cineastul francez Jean-Charles Fitoussi vorbeşte despre realizarea unui lungmetraj (Nocturnes pour le roi de Rome, 2005) cu... telefonul mobil. Tot în această parte sunt incluse câteva foi de serviciu de la filmările cu Holy Lola de Bertrand Tavernier (2003), oferind membrilor echipei informaţii esenţiale despre producţie, noutăţi despre colegii lor şi rolul fiecăruia în ziua respectivă – un model de la care cineaştii români au multe de învăţat.
Cartea cuprinde şi o filmografie relevantă, cuprinzând cele mai cunoscute „filme despre cinema”. În plus, fotografiile volumului au şi ele menirea de a ilustra „meta-filmul”, filmul despre film. Volumul propune în final câteva surse de documentare pentru aprofundarea domeniului.

Frédéric Strauss, Anne Huet – Cum se fac filmele (Faire un film, 2006)
Editura Humanitas, Bucureşti, colecţia „Biblioteca de film”, 2008, 128 pag.
Traducere din franceză de Andreea Petre

[Mihai Fulger]