Fraţii Manakia şi imaginea Balcanilor (2009)

Prima carte românească de cinema lansată în 2010 (dar apărută în decembrie 2009) îi aparţine lui Marian Ţuţui, autor a cărui lucrare anterioară am prezentat-o aici. Şi Orient Express includea un substanţial capitol despre „Fraţii Manakia, pionierii filmului balcanic, revendicaţi de 6 cinematografii” (este vorba de Iugoslavia, Grecia, Macedonia, Turcia, Albania şi România). Dacă ţinem cont că volumul de faţă este o ediţie îndelung revizuită şi mult adăugită a cărţii bilingve Fraţii Manakia sau Balcanii mişcători, publicată în 2004 de Arhiva Naţională de Filme (ANF), iar Marian Ţuţui a colaborat la documentarul Fraţii Manakia (2002), regizat de Sabina Pop şi coprodus de televiziunile naţionale din Macedonia, Albania şi România, e evident că istoricul şi criticul de film amintit este un reputat specialist în domeniu.

Noul volum, dedicat confratelui macedonean Boris Nonevski, îl are pe copertă pe Milton Manakia la 76 de ani, aşa cum a fost el imortalizat în scurtmetrajul documentar Camera 300, pe care regizorul croat Branko Ranitović i l-a dedicat în 1958. Fratele său Ienache, cu patru ani mai mare, murise în 1954, iar Milton avea să-l urmeze în 1964. Soarta îi despărţise, însă, în a doua jumătate a deceniului patru. Trebuie spus că titlul filmului omagial face trimitere la aparatul de filmat Bioscope no. 300, pe care Ienache l-a achiziţionat de la Londra în 1906 (anul în care, se pare, fraţii văzuseră în funcţiune primele camere, în Pavilionul cinematografului de la Expoziţia Generală Română din Bucureşti).
Marian Ţuţui îşi expune teza încă din prima frază a cărţii sale, observând că fraţii aromâni Ienache (cunoscut şi ca Ion, Ionel, Ianakis, Ianaki sau Iovan, în funcţie de naţionalitatea vorbitorului) şi Milton (Miltiade sau Maltu) Manakia, „chiar dacă nu au fost primii care au filmat, au fost, cu siguranţă, primii adevăraţi cineaşti autohtoni din Balcani, având o activitate cinematografică constantă şi îndelungată, de peste 32 de ani (1907-1939), atât ca realizatori de filme, cât şi ca proprietari ai unei săli de cinema (1921-1939)”. Totodată, cei doi fraţi, născuţi în Avdella (nordul Greciei), au avut o activitate fotografică prodigioasă – cea a mezinului a durat aproape 65 de ani!
După o scurtă „Schiţă biografică”, Marian Ţuţui, ambiţios şi informat ca de obicei, dedică mai multe capitole unor delicate chestiuni contextuale, justificându-şi demersul prin faptul că „biografia fraţilor Manakia se suprapune istoriei moderne a aromânilor şi a Macedoniei”. În primul dintre ele, „Aromânii şi «problema Macedoniei»” (care ajunge până în anii 2000), se precizează: „Deşi cei doi fraţi se considerau români, este destul de problematic a-i socoti astăzi astfel, întrucât mulţi aromâni nu se mai consideră români”. În al doilea, „Ianina şi Bitolia”, autorul continuă să urmărească traseul celor doi fraţi, care au studiouri / ateliere de fotografie în ambele localităţi (între 1898-1905 şi, respectiv, 1905-1939). Astăzi, Bitolia, al treilea oraş ca importanţă din Macedonia, găzduieşte un festival internaţional de film (înfiinţat în 1979 şi botezat „Fraţii Manakia” în 1993), al cărui trofeu pentru imagine poartă numele „Camera 300”.
După capitolele „Succesul în arta fotografică” şi „România la început de secol XX”, ajungem la ce ne interesează mai mult: „Începuturile cinematografiei româneşti”, tratate de un expert (să nu uităm că Marian Ţuţui a publicat şi O istorie a filmului românesc). Aici găsim, de pildă, şi informaţii (din care multe sunt puţin cunoscute) despre numeroşii români care s-au afirmat ca cineaşti în străinătate. În capitolul „Pionieratul în cinematografie şi controversele...”, autorul clarifică problema, observând că Ienache şi Milton pot fi consideraţi „primii cineaşti din Balcani” sau „pionieri ai filmului din Balcani”, deoarece „activitatea lor a fost constantă şi mai îndelungată decât a predecesorilor care au filmat doar ocazional”. Din producţia cinematografică a fraţilor Manakia s-au păstrat 40 de filme, reprezentând peste 2.500 de metri de peliculă. „Avem probabil de-a face cu unele dintre primele filme etnografice din lume!”, afirmă Marian Ţuţui, care face chiar o comparaţie cu Robert Flaherty, celebrul părinte al lui Nanuk. Autorul mai dovedeşte, cu date recente, că filmele fraţilor Manakia au fost proiectate public în timpul vieţii lor, în România (unde aveau strânse legături cu cercurile academice, în primul rând cu chimistul dr. Constantin I. Istrati, ministru al Lucrărilor Publice şi, ulterior, comisar general al Expoziţiei bucureştene) şi în Macedonia.
După un capitol despre „Moştenirea fraţilor Manakia”, urmează un altul dedicat filmografiei lor, care acoperă colecţia Cinematecii Macedoniei şi cea a ANF (unde se păstrează un montaj purtând titlul Scene din viaţa aromânilor din Pind, semnat de „Ion şi Milton Manachi” şi incluzând imagini cu bunica lor Despina, din primul film realizat de ei în primăvara lui 1907, pe când ea avea... 107 ani). În fine, „Balcanii fraţilor Manakia” cuprinde imagini relevante realizate de cei doi, împărţite în: „Localităţi din Balcani”, „Costume şi îndeletniciri”, „Personalităţi” şi „Evenimente istorice”. Ca orice carte de cinema care se respectă, volumul se încheie cu o bibliografie amplă.
Cartea, tipărită în foarte bune condiţii grafice şi foarte bogată în ilustraţii (inclusiv numeroase fotografii inedite din arhiva autorului şi stop-cadre din filme), este remarcabilă în domeniu pentru că oferă cititorilor o perspectivă integratoare asupra activităţii fotografice şi a celei cinematografice a celor doi fraţi aromâni, susţinută de documente atât din România, cât şi din Macedonia. Ienache şi Milton Manakia au în Marian Ţuţui un biograf şi exeget devotat , perseverent şi riguros, pe măsura operei lor de pionierat.

Marian Ţuţui – Fraţii Manakia şi imaginea Balcanilor
Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2009, 240 pag.
Prefaţă de Adrian-Silvan Ionescu („Fenomenul Manakia”)

[Mihai Fulger]