Termenul de „personalitate” îşi domină definiţia prin 1001 de faţete viciate de propria-i etimologie – persona (masca actorului). „Personalitatea constă în cele mai importante lucruri pe care le putem spune despre o persoană, lucruri care ne vor face să o urâm sau s-o iubim” – ca o expoziţie de convalescenţe, metehne şi virtuţi din care decupăm poveşti de îmblânzit viaţa.Interviul este o formă instigatoare în propria definire a personalităţii. Ca un condamnat la moartea tăcerii, interlocutorul este obligat să-şi salveze pielea nepictată de vizibil, picurându-şi pigmenţi coloraţi în cuvintele scăpate de sub paza lucidităţii.
Întâlniri seducătoare (Ed. Silex, 1998) este o carte de interviuri extrase de Adina Darian de-a lungul timpului din diverse întâlniri, ca un fel de suveniruri delicate, dar nepriceput ambalate. Sunt incluse în acest volum 30 de întâlniri sub forma unor interviuri incluse într-o poveste , un fel de film în film, ecran global în ecran personal; întâlniri, destine, întâmplări – personaje, nume, oameni – cuvinte, titluri, declamaţii – secunde, zile, priviri - toate trecute, toate înrămate, toate păstrate într-o formă rigidă, artificială, pliate pe doctrina timpului în care au fost realizate, conturând şi personalitatea autoarei.
Kirk Douglas, cinci zile în România (Bucureşti, aprilie 1966) este prima întâlnire, primul intervievat; urmează întâlnirea cu grupul principal de cineaşti din Steaua fără nume: Henri Colpi, Al. Mirodan, Marina Vlady, Claude Rich (Braşov, mai 1965) - întrebări şcolăreşti sau poate înadins aşa formulate; compoziţie neorealistă cu De Sica (Bucureşti, decembrie 1971); întrebări între provă şi pupă pentru Peter Gilmore, uitatul navigator Onedin (Bucureşti, decembrie 1979); aplauze pentru longevitalitatea unei mari actriţe – Silvia Dumitrescu Timică (Bucureşti, aprilie 1982); poveste despre supravieţuirea independenţei în jungla hollywoodiană cu Alan J. Pakula (Bucureşti, iulie 1983); mărturiile Lidiei Şukşina stenozate de emoţionalul maladiv rusesc (Bucureşti, decembrie 1981); travelling prin camerele minuscule din apartamentului lui Jacques Prévert (Paris, noiembrie 1967); explozia inconsistentă numită Nathalie Delon (Paris, noiembrie 1967); efervescentul Philippe Avron, supremul Fifi-înaripatul, personajul de bază al euforiei adolescentine a părinţilor noştri, acum acoperit de obscuritate (Paris, noiembrie 1967); intersecţie cu Macha Méril, un fost “farmec slav” din filmele unor Roger Vadim, Jean-Luc Godard, Claude Lelouch, Luis Buñuel sau André Cayatte (Paris, noiembrie 1967); „Domnule Godard, de ce filmaţi?”, „Nu am prieteni. De aceea filmez. Să am cui da bună dimineaţa” (Paris, decembrie 1967, mai-iunie 1968); replici cu Michel Cournot, un fost intransingent critic de film, inert ca regizor (Paris, noiembrie 1967, Paris, iunie 1968); „privirea” lui Lindsay Anderson (Londra, septembrie 1969); raid ca martor prin studioul londonez Pinewood la filmările unui Sherlock Holmes, acum (atunci) în regia lui Billy Wilder (Londra, septembrie 1969) sau a altor filme britanice (Londra, noiembrie 1969); fotografie fixă cu Henri Cartier-Bresson (Paris, noiembrie 1969); arabescuri cu Claudia Cardinale (Roma, decembrie 1969); mitologie felliniană (Roma, decembrie 1969); convorbiri sobre cu scenariştii Eduardo De Filippo (Napoli, decembrie 1971) şi Ugo Pirro (Roma, octombrie 1972); secevenţe cu Hitchcock la British Film Theatre (Londra, decembrie 1973); joc de şah cu Satyajit Ray (New Delhi, ianuarie 1979; Calcutta, ianuarie 1985); metafore bengaleze cu Mrinal Sen (New Delhi, ianuarie 1985); în hol la Rockeffeler Plaza aşteptându-l pe Robert Redford (New York, mai 1980); impact britanic cu David Hemmings, starul din Blow Up, Barbarella sau Profondo Rosso, decedat (2003) pe platourile de filmare ale unui studiou bucureştean (Londra, aprilie 1981); „Bună seara, doamnă Bergman” (Londra, decembrie 1973); scurtă scuturare de mână cu Jean Renoir (Paris, decembrie 1969) – sunt tot atâtea întâlniri seducătoare pentru Adina Darian, dar pentru cititorii actuali impresia poate fi alta, de mici povestiri ce păstrează farmecul unui jurnalism vetust, comod, convenţional, dar plin de glamour pe copertă.
Întâlniri seducătoare (Ed. Silex, 1998) este o carte de interviuri extrase de Adina Darian de-a lungul timpului din diverse întâlniri, ca un fel de suveniruri delicate, dar nepriceput ambalate. Sunt incluse în acest volum 30 de întâlniri sub forma unor interviuri incluse într-o poveste , un fel de film în film, ecran global în ecran personal; întâlniri, destine, întâmplări – personaje, nume, oameni – cuvinte, titluri, declamaţii – secunde, zile, priviri - toate trecute, toate înrămate, toate păstrate într-o formă rigidă, artificială, pliate pe doctrina timpului în care au fost realizate, conturând şi personalitatea autoarei.
Kirk Douglas, cinci zile în România (Bucureşti, aprilie 1966) este prima întâlnire, primul intervievat; urmează întâlnirea cu grupul principal de cineaşti din Steaua fără nume: Henri Colpi, Al. Mirodan, Marina Vlady, Claude Rich (Braşov, mai 1965) - întrebări şcolăreşti sau poate înadins aşa formulate; compoziţie neorealistă cu De Sica (Bucureşti, decembrie 1971); întrebări între provă şi pupă pentru Peter Gilmore, uitatul navigator Onedin (Bucureşti, decembrie 1979); aplauze pentru longevitalitatea unei mari actriţe – Silvia Dumitrescu Timică (Bucureşti, aprilie 1982); poveste despre supravieţuirea independenţei în jungla hollywoodiană cu Alan J. Pakula (Bucureşti, iulie 1983); mărturiile Lidiei Şukşina stenozate de emoţionalul maladiv rusesc (Bucureşti, decembrie 1981); travelling prin camerele minuscule din apartamentului lui Jacques Prévert (Paris, noiembrie 1967); explozia inconsistentă numită Nathalie Delon (Paris, noiembrie 1967); efervescentul Philippe Avron, supremul Fifi-înaripatul, personajul de bază al euforiei adolescentine a părinţilor noştri, acum acoperit de obscuritate (Paris, noiembrie 1967); intersecţie cu Macha Méril, un fost “farmec slav” din filmele unor Roger Vadim, Jean-Luc Godard, Claude Lelouch, Luis Buñuel sau André Cayatte (Paris, noiembrie 1967); „Domnule Godard, de ce filmaţi?”, „Nu am prieteni. De aceea filmez. Să am cui da bună dimineaţa” (Paris, decembrie 1967, mai-iunie 1968); replici cu Michel Cournot, un fost intransingent critic de film, inert ca regizor (Paris, noiembrie 1967, Paris, iunie 1968); „privirea” lui Lindsay Anderson (Londra, septembrie 1969); raid ca martor prin studioul londonez Pinewood la filmările unui Sherlock Holmes, acum (atunci) în regia lui Billy Wilder (Londra, septembrie 1969) sau a altor filme britanice (Londra, noiembrie 1969); fotografie fixă cu Henri Cartier-Bresson (Paris, noiembrie 1969); arabescuri cu Claudia Cardinale (Roma, decembrie 1969); mitologie felliniană (Roma, decembrie 1969); convorbiri sobre cu scenariştii Eduardo De Filippo (Napoli, decembrie 1971) şi Ugo Pirro (Roma, octombrie 1972); secevenţe cu Hitchcock la British Film Theatre (Londra, decembrie 1973); joc de şah cu Satyajit Ray (New Delhi, ianuarie 1979; Calcutta, ianuarie 1985); metafore bengaleze cu Mrinal Sen (New Delhi, ianuarie 1985); în hol la Rockeffeler Plaza aşteptându-l pe Robert Redford (New York, mai 1980); impact britanic cu David Hemmings, starul din Blow Up, Barbarella sau Profondo Rosso, decedat (2003) pe platourile de filmare ale unui studiou bucureştean (Londra, aprilie 1981); „Bună seara, doamnă Bergman” (Londra, decembrie 1973); scurtă scuturare de mână cu Jean Renoir (Paris, decembrie 1969) – sunt tot atâtea întâlniri seducătoare pentru Adina Darian, dar pentru cititorii actuali impresia poate fi alta, de mici povestiri ce păstrează farmecul unui jurnalism vetust, comod, convenţional, dar plin de glamour pe copertă.
Adina Darian - Întâlniri seducătoare
Ed. Silex, Bucureşti, 1998
Ed. Silex, Bucureşti, 1998
[Paul S. Odhan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu