Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele (2004)

Criticii şi istoricii de film români n-au excelat niciodată la capitolul monografii ale unor mari autori de cinema, cărţile importante din această categorie (unele prezentate deja pe acest blog) putând fi numărate pe degete. Atunci când i-au dedicat un volum lui Lars von Trier, Ştefan Bălan (scriitor, medic oncolog, asistent la o universitate americană, director al defunctei reviste online „Norii” şi, nu în ultimul rând, cinefil), Mihai Chirilov şi Alex. Leo Şerban n-au avut mari pretenţii. Ei înşişi recunosc, într-un „Cuvânt înainte” cu valoare de avertisment, că nu ne pot oferi decât „o carte grăbită (un «fast book»), care încearcă să prindă din urmă una dintre cele mai fascinante şi mai febrile filmografii ale momentului”. De fapt, observă în acelaşi paragraf cei trei coautori, cineastul danez „este – fără îndoială – autorul uneia dintre operele cele mai incitante & mai provocatoare din clipa de faţă; singura, dacă e să fim cinstiţi, care nu lasă pe nimeni indiferent...”. Chiar şi după ultimele isprăvi ale lui Lars von Trier, nu am dubii în această privinţă.

Nu mi se pare corect să comparăm acest volum, de pildă, cu monografia Magdei Mihăilescu despre Truffaut: aici avem doar o culegere de articole (publicate de cei trei, în perioada 1998 – 2004, în vechea „Dilema”, „Libertatea”, „Norii”, „Observator cultural” sau „Secolul 20 / 21”). „Un puzzle (ordonat cronologic)”, citez din acelaşi text introductiv, „în interiorul căruia îi revine cititorului sarcina (incitantă, sperăm) de a găsi «rimele» tematice”. Cronologia este însă inversă: cartea porneşte de la Dogville (2003) – care, la data publicării, era cel mai recent lungmetraj al lui Lars von Trier –, pentru a ajunge la scurtmetrajul Nocturne (1980), filmul său de diplomă. Unul dintre motivele care i-au determinat pe coautori să opteze pentru o asemenea structură: „este mai gratificant, pentru un cititor, să meargă de la ceva cunoscut la ceva necunoscut – decât invers”. Din Dogville (considerat de Alex. Leo Şerban „tot ce a făcut mai bun LvT în Cinema”) vine şi imaginea de pe coperta volumului – din păcate, la o rezoluţie nepotrivită pentru aceste dimensiuni. Sau, cine ştie, poate că aşa şi trebuia să fie, din moment ce este folosită ca motto o declaraţie a cineastului danez din anul 2000, încheiată astfel: „Ultima şi cea mai mare provocare a viitorului – a vedea fără a privi: a defocaliza! Într-o lume în care mass-media se închină la altarul şarfului, al clarităţii, storcând viaţa de orice urmă de viaţă, DEFOCALIZATORUL va fi comunicatorul noii ere – nici mai mult, nici mai puţin!”.
Filmul amintit, primul episod din „US of A” (a treia trilogie a regizorului, neterminată încă), este abordat în texte precum un scurt dicţionar „canin”, o comparaţie cu emisiunea TV Big Brother (Orwell trăieşte!) şi un fragment dintr-o scrisoare a Paulei Litman („profesoară pensionară din Bucureşti”). De fapt, volumul nu conţine numai texte ale celor trei coautori de pe copertă: mai apar şi interviuri realizate de Peter Øvig Knudsen şi Samuel Blumenfeld (despre Idioţii), precum şi Stig Bjorkman (despre Abisul sufletului / Breaking the Waves), iar „Jurământul de castitate” al Dogmei 95 (celebrul manifest semnat de Lars von Trier şi compatriotul său Thomas Vinterberg) nu putea lipsi nici el...
Dansând cu noaptea / Dancer in the Dark este disecat într-un dialog, mediat de computer, între Mihai Chirilov şi Alex. Leo Şerban. Despre Idioţii aflăm că Premiul FIPRESCI primit de film la Londra i se datorează (şi) celui de-al doilea critic român menţionat. La capitolul Abisul sufletului trebuie remarcată „paranteza tehnică”. Iar „serialul-şoc” Spitalul cu fantome / Riget / The Kingdom este tratat pe larg (poate şi pentru a justifica al treilea termen din subtitlul volumului; cât despre al doilea: Femeia este „victima ideală” pentru Lars von Trier, după cum o dovedeşte şi recentul Antichrist), fiind comparat când cu Hitchcock, când cu Lynch, când cu... Spitalul de urgenţă / E.R. şi Oz, închisoarea federală.
Cartea mai conţine un „Portret cu autoportret”, o „Biografie” (tabel cronologic), filmografia cineastului şi o scurtă listă de „Cărţi şi link-uri utile” pentru aprofundarea subiectului (desigur, în ultimii şase ani, lista a devenit mult mai mare). Chiar dacă nu este o monografie în adevăratul înţeles al cuvântului, volumul merită să fie consultat de către toţi cinefilii români atraşi de Lars von Trier, „cel mai abil manipulator de imagini de la Hitchcock încoace”.

Ştefan Bălan, Mihai Chirilov & Alex. Leo Şerban – Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele
Editura Idea Design & Print, Cluj, colecţia „Balcon”, 2004, 108 pag.

[Mihai Fulger]