În colecţia „Centenarul cinematografului românesc”, coordonată, din partea Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), de către Nicolae Cabel, a apărut o monografie a unui legendar operator autohton, Ovidiu Gologan. Din păcate, cartea este lipsită de câteva date tehnice elementare, cum sunt editura şi anul apariţiei. Totuşi, am reuşit să deduc, şi cu sprijinul Internetului, că volumul a fost publicat în 1998, la 16 ani după moartea lui Ovidiu Gologan.
Corneliu Medvedov este cineast (operator şi regizor), nu autor de cărţi de film, iar acest lucru se vede: deşi intenţiile sale sunt lăudabile, structura lucrării şi demersul argumentativ cam lasă de dorit. Chiar şi aşa, cititorii interesaţi de viaţa şi opera lui Ovidiu Gologan, cel care a semnat imaginea unor filme-reper ale cinematografiei româneşti, vor găsi suficiente informaţii utile şi analize subtile pentru a-l înţelege pe marele operator român.
Previzibil, volumul se deschide cu câteva capitole biografice. Este urmărit traseul lui Ovidiu Gologan, care a fost pasionat de teatru, apoi de fotografie, pentru a ajunge, în cinematografie, „împăratul luminilor”, cel în ale cărui filme au debutat numeroşi actori importanţi (îi amintesc aici numai pe Amza Pellea, Ernest Maftei, Olga Tudorache şi Gina Patrichi). La rândul său, Ovidiu Gologan şi-a început activitatea de operator, în prima echipă a jurnalelor de actualităţi ale Oficiului Naţional Cinematografic (ONC), ca asistent al francezului Amédée Morrin şi alături de Paul Călinescu (şeful echipei), Cornel Dumitrescu, Victor Cantuniari, Adolphe Fontanel şi Wilfried Ott. Primul material filmat de el a fost derbiul de galop din 1940. În perioada de ucenicie la ONC, Ovidiu Gologan l-a cunoscut pe John Grierson, „patriarhul documentarului englez”, de la care a preluat deviza „Cinema din orice, dar nu oricum”. În anii de restrişte 1944-1948, acest „simplu colecţionar de documente cinematografice” a fost de faţă, cu camera sa, la cele mai importante evenimente ale istoriei ţării, pe care le-a înregistrat, subliniază Corneliu Medvedov, „ca un documentarist fidel şi atent, nu ca un propagandist entuziast”. Operatorul, care a refuzat consecvent să devină membru PMR sau PCR, a primit, în 1942, o aberantă acuzaţie de... legionarism, pentru că l-ar fi filmat frecvent pe mareşalul Antonescu (tot camera sa a surprins şi execuţia acestui important personaj istoric).
Însă cele mai interesante capitole sunt cele în care Ovidiu Gologan dezvăluie câteva dintre secretele meseriei sale (precizând, de pildă, importanţa iluminării adecvate a cadrului), iar Corneliu Medvedov disecă expert două filme mari ale cinematografiei noastre, La moara cu noroc de Victor Iliu (1957) şi Pădurea spânzuraţilor de Liviu Ciulei (1965), oprindu-se în special asupra virtuţilor estetice ale imaginii semnate de cineastul abordat. Capitolul conclusiv al cărţii este intitulat, cât se poate de sugestiv, „Un cineast pentru mileniul trei”. Ultimul citat, din anul morţii operatorului, îi aparţine criticului Florian Potra: „Figura centrală a lui Ovidiu Gologan domină un secol întreg, al XX-lea, din istoria cinematografului românesc şi va trece, cu certitudine, şi în secolul viitor. Nu doar ca operator de film, ca director de imagine, ci ca personalitate de cineast absolut. Şi, dincolo de istoria noastră, în cea universală a filmului.” Acest volum-omagiu mai conţine o biofilmografie şi numeroase imagini semnificative cu Ovidiu Gologan.
Previzibil, volumul se deschide cu câteva capitole biografice. Este urmărit traseul lui Ovidiu Gologan, care a fost pasionat de teatru, apoi de fotografie, pentru a ajunge, în cinematografie, „împăratul luminilor”, cel în ale cărui filme au debutat numeroşi actori importanţi (îi amintesc aici numai pe Amza Pellea, Ernest Maftei, Olga Tudorache şi Gina Patrichi). La rândul său, Ovidiu Gologan şi-a început activitatea de operator, în prima echipă a jurnalelor de actualităţi ale Oficiului Naţional Cinematografic (ONC), ca asistent al francezului Amédée Morrin şi alături de Paul Călinescu (şeful echipei), Cornel Dumitrescu, Victor Cantuniari, Adolphe Fontanel şi Wilfried Ott. Primul material filmat de el a fost derbiul de galop din 1940. În perioada de ucenicie la ONC, Ovidiu Gologan l-a cunoscut pe John Grierson, „patriarhul documentarului englez”, de la care a preluat deviza „Cinema din orice, dar nu oricum”. În anii de restrişte 1944-1948, acest „simplu colecţionar de documente cinematografice” a fost de faţă, cu camera sa, la cele mai importante evenimente ale istoriei ţării, pe care le-a înregistrat, subliniază Corneliu Medvedov, „ca un documentarist fidel şi atent, nu ca un propagandist entuziast”. Operatorul, care a refuzat consecvent să devină membru PMR sau PCR, a primit, în 1942, o aberantă acuzaţie de... legionarism, pentru că l-ar fi filmat frecvent pe mareşalul Antonescu (tot camera sa a surprins şi execuţia acestui important personaj istoric).
Însă cele mai interesante capitole sunt cele în care Ovidiu Gologan dezvăluie câteva dintre secretele meseriei sale (precizând, de pildă, importanţa iluminării adecvate a cadrului), iar Corneliu Medvedov disecă expert două filme mari ale cinematografiei noastre, La moara cu noroc de Victor Iliu (1957) şi Pădurea spânzuraţilor de Liviu Ciulei (1965), oprindu-se în special asupra virtuţilor estetice ale imaginii semnate de cineastul abordat. Capitolul conclusiv al cărţii este intitulat, cât se poate de sugestiv, „Un cineast pentru mileniul trei”. Ultimul citat, din anul morţii operatorului, îi aparţine criticului Florian Potra: „Figura centrală a lui Ovidiu Gologan domină un secol întreg, al XX-lea, din istoria cinematografului românesc şi va trece, cu certitudine, şi în secolul viitor. Nu doar ca operator de film, ca director de imagine, ci ca personalitate de cineast absolut. Şi, dincolo de istoria noastră, în cea universală a filmului.” Acest volum-omagiu mai conţine o biofilmografie şi numeroase imagini semnificative cu Ovidiu Gologan.
Corneliu Medvedov – Ovidiu Gologan
Bucureşti, colecţia „Centenarul cinematografului românesc”, 1998, 88 pag.
[Mihai Fulger]
L-am cunoscut bine pe regretatul OVIDIU GOLOGAN, în special în perioada ultimilor săi ani de viaţă. Era foarte bolnav, dar în afară de suferinţele sale fizice, era chinuit permanent de spectrul unei amintiri cutremurătoare.
RăspundețiȘtergereTrebuie să precizez că el nu a fost acuzat nici un moment de participare la mişcarea legionară. În discuţiile purtate, se manifesta dezgustat de modul în care această mişcare a înţeles să iasă din scenă. Pe de altă parte, era un mare admirator al Mareşalului Antonescu, aducând argumente credible în sprijinul convingerii sale.A cunoscut activitatea Mareşalului din timpul războiului, între 1941 şi 1944, el fiind ales, ca membru al Oficiului Naţional Cinematografic,ONC, operator oficial pe lângă Trenul Patria, trenul oficial din care Mareşalul conducea operaţiunile de război. Astfel, în această funcţie,împreună cu operatorul Traian Popescu Tracipone, colegul său, este autorul pricipal al majorităţii imaginilor de front. Această activitata şi nu legionarismul său a fost cauza marginalizării sale. Doi oameni de bine,mă refer aici la Victor Iliu şi Liviu Ciulei,au intuit marele său talent şi i-au oferit ocazia să lucreze liber, realizând două producţii emblematice pentru cinematografia românească:"Moara cu noroc" şi "Pădurea spânzuraţilor".
Permanenta lui apăsare sufletească, evidentă pentru cei care l-au cunoscut şi cărora, puţini de altfel, li s-a destăinuit, îşi avea izvorul într-un episod de o cruzime greu de înţeles şi astăzi. Autorităţile comuniste, sub influenţa directă a Uniunii Sovietice, cunoscând bine sentimentele sale pentru Mareşalul Antonescu,l-au obligat să filmeze execuţia Mareşalului din data de 1 iunie 1946 la Închisoarea Jilava, în Valea Piersicilor.A folosit o cameră Arriflex de 35 mm, fiind apăsat şi de teama teribilă de a nu rămâne în pană de peliculă. El avea un singur aparat de filmat şi doar două casete interşanjabile cu film.În cazul în care filmul din prima casetă s-ar fi terminat în timpul desfăşurării execuţiei, el ar fi fost obligat să întrerupă filmarea pentru a schimba caseta. El era îngrozit,pe de o parte de oroarea faptelor care se petreceau în faţa sa, el fiind obligat să înregistreze totul ca un martor lipsit de sentimente, iar pe de altă parte, de modul în care ar fi fost considerată de către autorităţi întreruperea filmării, ea putând fi interpretată ca o manifestare de rea voinţă, în cel mai bun caz.
Aceasta a fost drama unui mare artist al luminilor şi umbrelor, cu siguranţă cel mai remarcabil creator de imagine din cinematografia românească.
Va multumim pt aceste informatii inedite, si daca aveti si alte date despre cariera lui Ovidiu Gologan va rugam sa ne contactati.
RăspundețiȘtergereMultumesc si eu pentru comentariul dumneavoastra.
RăspundețiȘtergereIn ceea ce priveste "legionarismul" lui Ovidiu Gologan, Corneliu Medvedov scrie, la p. 23 a cartii sale, ca si el, si Victor Cantuniari au fost acuzati, insa M. V. Puscariu, directorul ONC-ului, le-a luat apararea.
Aveti dreptate, din cate am citit: acuza de "legionarism" era strans legata de faptul ca fusese operator oficial pe langa Antonescu. Corneliu Medvedov citeaza si el, in acest punct, volumul lui Viorel Domenico "Istoria secreta a filmului romanesc" (pe care, din pacate, nu l-am gasit inca).
Legat de executia Maresalului, un amanunt interesant, pe care nu l-am mai mentionat in prezentarea cartii: conform unei declaratii a lui Ovidiu Gologan, a existat un moment important ce lipseste de pe pelicula. Astfel, dupa ce corpul sau a fost secerat de primul val de gloante, "Maresalul se ridicase intr-un genunchi si, inaltandu-si pieptul si fruntea, a strigat: N-ATI NIMERIT, DOMNILOR! OCHITI MAI BINE, TERMINATI ODATA!"
INEXACTITATI SI PLATITUDINI
RăspundețiȘtergereA fost o intamplare cu Ovidiu Gologan la filmarea executiei, dar nu aberatiile de mai sus. Plutonul de executie era pregatit, trebuia data comanda : FOC si cand comandantul plutonului a ridicat mana si a vrut sa ordone, Gologan s-a repezit in fata atrmelor la 3 metri si a strigat: Opriti!!! Mi s-a blocat aparatul. A mai durat vreo 10 minute pana cand aparatul a fost pornit. Iar cu impuscarea nereusita a lui Antonescu este o fabulatie grotesca. A cazut secerat din prima salva si nu s-a mai ridicat.Povestea aceasta au scornit-o rusii ca sa rada de soldatii romani ca nu sunt buni de nimic, nici de o executie. Restul e tacere. Gologan nu a fost legionar pentru ca nu s-a inscris in niciun cuib. Se poate verifica prin nepotul lui Corneliu Zelea Codrean, Nicador Yelea Codreanu care traieste si care a scris si o carte despre Miscarea legionara. Gologan a fost invcriminat pentru filmul ROMANIA CONTRA BOLSEVISMULUI si RAZBOIUL NOSTRU SFANT, care sunt in ANF si au fost difuzate si la Cinemateca. Cat despre autorul MARII OPERE DE LA GOTHA sa nu il omoare CRIZA...SARACU...