1001 de filme de văzut într-o viaţă (2005; 2009)

Povestea omului este spusă, desigur, şi prin filme. Şeherezada secolului XX este, nu se poate altfel, şi – more or less – cinefilă. De unde şi titlul acestui volum antologic, devenit repede bestseller în întreaga lume: 1001 de filme de văzut într-o viaţă.

Selecţia este, în general, eterogenă, dacă nu cumva chiar pestriţă. Astfel, pe lângă filme de referinţă sau „de autor”, capodopere unice şi irepetabile (cam 20% din totalul titlurilor), lista colectivului coordonat de Steven Jay Schneider (din care face parte şi un român: Dana Duma, critic, istoric şi profesor de cinema) cuprinde o serie mult prea lungă de western-uri şi comedii de situaţii, drame psihologice şi melodrame, musical-uri şi filme poliţiste, producţii thriller sau chiar horror, ce aparţin nu atât artei, cât comunicării în masă. De altfel, acest cocktail filmografic nu-şi propune decât tangenţial explorarea operelor bazate pe „distrugerea genului” cinematografic, pe convingerea potrivit căreia filmul poate fi şi el (asemenea celorlalte arte) un microscop care-l conduce pe artist la tainele propriului său suflet şi le arată oamenilor aceste taine comune tuturor.

Se vede cale de-o poştă că volumul cultivă filmul-blockbuster, produs comercial tipic hollywoodian, încărcat de clişee, pe gustul milioanelor de plătitori de bilet. Cine este atunci autorul unor astfel de filme musai „de văzut într-o viaţă”? Nimeni altcineva decât milioanele de spectatori, dornici nu atât să întâlnească filmul ca film, cât să evadeze, preţ de două ore, din cenuşiul cotidian. Fie şi pentru o (multiplă) călătorie în infern. Care (vezi ediţia din 2005 a cărţii) începe chiar cu „obrazul” Şaherezadei: coperta întâi, care e menită să ne introducă în poveste, ne-o prezintă pe Janet Leigh în de mult celebra scenă a duşului din Psycho, unde urmează să fie ucisă de Anthony Perkins. De pe cotorul cărţii (iar în unele ediţii chiar de pe coperta întâi), nici Jack Nicholson n–o iartă: cu privirea sa de posedat din The Shining pare a-i spune: You ain’t seen nothing yet. Şi ca meniul thriller-horror să fie complet, coperta a patra decupează un cadru din Pulp Fiction, în care John Travolta şi Samuel L. Jackson privesc aiuriţi spre nicăieri, cu hainele mânjite de sânge.

Din fericire, nu este chiar totul bloody, bizzare, junk şi trash în volumul 1001 de filme de văzut într-o viaţă. Sunt pomenite şi prezentate, mai mult sau mai puţin parcimonios, chiar şi filme „de suflet” şi „pentru suflet”, în care preocuparea cineaştilor pentru mesaj este dublată de dorinţa de a găsi – pe măsura conţinutului – un limbaj cât mai personal, mai specific cinematografic. Există deci loc şi pentru filme precum Le Voyage dans la lune, The Great Train Robbery, The Birth of a Nation, Intolerance, Das Kabinett des Doktor Caligari, Broken Blossoms, Körkarlen, Nanook of the North, Nosferatu, Stachka, Greed, Der Letzte Mann, Bronenosets Potyomkin, The Gold Rush, The Big Parade, Metropolis, Sunrise, The General, Oktyabr, Napoléon, The Crowd, Un Chien andalou, La Passion de Jeanne d’Arc, Chelovek s kinoapparatom, Zemlya, All Quiet on the Western Front, Tabu, City Lights, M, Vampyr, Las Hurdes, L’Atalante, Une Partie de campagne, Modern Times etc. – din primii 40 de ani de cinema.

Primele izbânzi ale cinematografului de la sfârşitul perioadei interbelice până la începutului Războiului Rece sunt punctate – între altele, fireşte – de La Grande illusion, Jezebel, Stagecoach, La Règle du jeu, The Grapes of Wrath, Citizen Kane, The Magnificent Ambersons, Ossessione, Ivan Groznîi, Les Enfants du paradis, Roma, città aperta.

Cinematograful postbelic de până la căderea Cortinei de Fier din 1989 este bogat ilustrat printr-o serie substanţială de titluri de referinţă din world cinema (care însă îşi fac loc cu greu printre mult mai numeroasele producţii gen brainwash): Brief Encounter, Monsieur Verdoux, Ladri di biciclette, The Third Man, Rashomon, Los Olvidados, Journal d’un curé de campagne, Jeux interdits, Ikiru, Umberto D, Tokyo monogatari, Roman Holiday, Les Vacances de M. Hulot, Ugetsu monogatari, La Strada, Shichinin no samurai, Pather Panchali, Ordet, Un condamné à mort s’est échappé, Det Sjunde inseglet, Smultronstället, Le Notti di Cabiria, Paths of Glory, Popiól i diament, Les Quatre cents coups, Some Like It Hot, À bout de souffle, Rocco e i suoi fratelli, La Dolce Vita, L’Avventura, L’Année dernière à Marienbad, La Notte, Viridiana, Såsom i en spiegel, L’Eclisse, 8 ½, Nattvardsgästerna, Il Gattopardo, Les Parapluies de Cherbourg, Suna no onna, Il Deserto rosso, Teni zabîtîh predkov, Gertrud, Il Vangelo secondo Matteo, La Battaglia di Algeri, Giulietta degli spiriti, Blowup, Persona, Csillagosok, katonák, The Jungle Book, Horí, má panenko, Ostre sledované vlaky, Memorias del subdesarrollo, Ma nuit chez Maud, Satyricon, Andrei Rubliov, Sayat Nova, Ucho, A Clockwork Orange, Aguirre, der Zorn Gottes, Cabaret, Solyaris, Viskingar och rop, Amarcord, The Conversation, Zerkalo, Network, Close Encounters of the Third Kind, Annie Hall, Czlowiek z marmuru, L’Arbero degli zoccoli, Stalker, Die Blechtrommel, All That Jazz, Apocalypse Now, Manhattan, The Elephant Man, Czlowiek z zelaza, Tootsie, Fitzcarraldo, La Notte di San Lorenzo, Fanny och Alexander, Idi i smotri, The Purple Rose of Cairo, Hannah and her Sisters, Der Himmel über Berlin, Spoorloos, Nuovo Cinema Paradiso, Jacob’s Ladder.

În fine, din perioada de după terminarea Războiului Rece sunt alese producţii ce par să ilustreze din ce în ce mai fidel (şi mai sofisticat) „morala” unui film … amoral, care – cronologic (şi nu numai) – poate fi plasat în fruntea plutonului din această secţiune, The Player. Astfel, satira lui Robert Altman din 1992 pare a spune că, dacă artistul e chinuit de îndoieli, de întrebări (majoritatea fără vreun răspuns), publicul de cinema, ajuns suveran, ştie ce vrea: vedete, suspans, umor, violenţă, emoţie, speranţă, nuditate, scene de sex, finaluri fericite. Mai ales finaluri fericite. Că există şi excepţii o dovedesc şi prezenţele „de onoare” ale acestei ultime perioade (post-1990), consemnate ca atare în volumul coordonat de Schneider. Printre ele: Trois couleurs: Bleu, Schindler’s List, Forrest Gump, Natural Born Killers, Toy Story, Breaking the Waves, Deconstructing Harry, Mat i syn, Titanic, Saving Private Ryan, Lola rennt, Pi, Happines, The Thin Red Line, Magnolia, Requiem for a Dream, Dancer in the Dark, Hable con ella, Les Invasions barbares, Good bye Lenin!.

Aşadar, 1001 filme…oferă, într-adevăr, informaţii (în cuvinte şi imagini) atât despre cinematograful clasic, cât şi – mai ales – despre fenomene cinematografice experimentale din zona underground, cu „merite estetice oarecum incerte” sau cu o „valoare etică sau ideologică îndoielnică”. Este un demers critic de tip melting pot sau tutti frutti în care – mai mult sau mai puţin – se regăseşte fiecare cinefil.

Steven Jay Schneider (coord.) – 1001 de filme de văzut într-o viaţă

Grupul Editorial RAO, Bucureşti

Ediţia I: Colecţia „Enciclopedia RAO”, 2005, 960 pag.

Traducere din limba engleză de Justina Bandoi, Smaranda Câmpeanu, Roxana Dascălu & Irina Horea
Cuvânt înainte de Steven Jay Schneider

Ediţia II: Colecţia „1001”, 2009, 960 pag.

Traducere din limba engleză de Justina Bandoi, Daniela Bojică & Smaranda Câmpeanu

Prefaţă de Jason Solomons

[Marian Rădulescu]