Paul Călinescu (1996)

În anul centenarului cinematografului românesc, 1996, Uniunea Cineaştilor din România edita o serie de mini-biografii dedicate unor personalităţi ce au marcat istoria filmului autohton. Într-un format colibri, corespunzător caşexiei cinematografului românesc, aceste cărţi au reprezentant un desant informativ pe un teren editorial sterp – cartea de film. Tocmai acest deşert livresc a îngustat segmentul unui public cinefil racordat la o cultură estetică şi istoriografică, ce a deschis astfel uşa apercepţiilor confuze în devoalarea sensurilor poveştilor de pe ecran. Stupefiantă a fost constatarea că majoritatea „cinefililor” au depistat în Moartea domnului Lăzărescu o satiră la adresa sistemului sanitar românesc, incapabili să aprofundeze simbolistica autentică a filmului lui Cristi Puiu. Lipsa unor lecturi filmice, de confruntare a propriilor impresii cu analize critice, au creionat, în timp, un profil anemic al cinefilului blocat în aprecieri superficiale.

Revenind la micro-monografia Paul Călinescu (Editura Meridiane, 1996) semnată de Aura Puran reprezintă doar minimă reconstituire a itinerariului carieriei regizorului Paul Călinescu, la care autoarea acestui volum a adăugat amintiri, impresii şi comentarii extrase din presa anilor corespondenţi activităţii celui omagiat.
Anvergura activităţii regizorale a lui Paul Călinescu (1902-2000) este prea puţin cunoscută azi, dar numele său este asimilat unor repere importante din istoria filmului românesc: regizor al filmelor: România în lupta bolşevismului (film de montaj, premiat la Veneţia), Răsuna valea, 1948, primul film postbelic; Toamna în deltă (doc., 1951), primul film românesc color, Desfăşurarea (1954), prima ecranizare după un roman Marin Preda. Paul Călinescu a avut iniţiativa organizării unui Serviciu cinematografic în cadrul Oficiul Naţional de Turism, 1936, ce va deveni Oficiul Naţional Cinematografic în 1938, fiind promotorul filmului documentar, iar peste ani nu şi-a abandonat instinctul tehnic fiind co-autor al unor brevete de invenţie „video-real” (1964) şi „fizio-ecran” (1968), dar cel mai amplu reper proiectat şi în memoria retinei cinefile este ecranizarea piesei omonime a lui Tudor Muşatescu, Titanic vals (1964), cuprinzând apoteotic versalitatea unui actor fabulos: Grigore Vasiliu-Birlic.

Grigore Vasiliu-Birlic în Titanic Vals

„Filmul este veşnic tânăr. Da, dar tinereţea lui nu trebuie greşit înţeleasă. Pot îmbătrâni mijloacele tehnice sau modalităţile de expresie, dar filmul operă de artă cum ar putea îmbătrâni? El merge în pas cu viaţa, cu aspiraţiile, cu preocupările, cu gândurile, cu gusturile oamenilor. Într-asta constă veşnica lui tinereţe. Are viitorul în faţă!”. Aceste cuvinte reprezintă alegoria celebrată de un regizor aproape centenar pentru o artă ce i-a asimilat o mare parte din viaţă.
Pioneratul într-un domeniu, mai ales sublimarea artei în tehnică şi (re)acţiunea inversă, necesită existenţa unei mari pasiuni ce poate supravieţui oricărei Golgote, insistând sisific întru ascendenţa unei idei. Paul Călinescu a făcut parte dintr-o generaţie care a crezut în destinul ei evolutiv, iar acest mic volum aniversar semnifică doar un remember pe scurt al unei cariere cinematografice ce se contopeşte cu însuşi parcursul cinematografului românesc.

Aura Puran - Paul Călinescu
"Centenarul Cinematografului românesc"
Editura Meridiane, Bucureşti, 1996, 78 pagini

[Paul S. Odhan]