Filmele Noului Val (2007)

Dacă, văzând titlul, v-aţi gândit că vă voi prezenta o carte care analizează riguros şi temeinic fenomenul etichetat ca „Noul Val” sau „Noul Cinema Românesc”, sunteţi foarte departe de adevăr. Iată cum îşi începe Grid Modorcea primul cuvânt introductiv al volumului, intitulat – cât se poate de sugestiv – „Cei din urmă voi fi cei dintâi”: „În acest minidicţionar ne propunem să arătăm care este zestrea cu care a intrat cinematograful românesc postdecembrist în Uniunea Europeană, respectiv să trecem în revistă filmele artistice de lung metraj care s-au produs după 1989 şi să prezentăm apoi, în speţă, filmele Noului Val, ale cineaştilor tineri şi foarte tineri, care au debutat după revoluţie. În cărţile mele am analizat pe larg toate, absolut toate aceste filme, fixându-le locul în peisajul naţional şi internaţional, (...), dar aici nu ne propunem decât o prezentare strict ştiinţifică a situaţiei filmului postdecembrist, lăsând doar faptele şi cifrele să vorbească, limitându-ne la o punere în pagină a lor, concluziile rămânând să le tragă cititorul.” (subl. m., M.F.).

După ce a încercat fără succes să impună formula „generaţia Fuck You” (cu referire nu doar la cineaştii români, ci şi la alţi artiştii tineri), Modorcea, ajuns deja pe la a 50-a carte, se dezice de vechile sale verdicte, încercând să ne convingă că nu are – şi nici nu a avut vreodată – o atitudine demolatoare, ci creatoare, că a scris mereu „numai spre binele cinematografiei naţionale” şi nu are nimic de împărţit cu „Noul Val”: „Dimpotrivă, îi iubesc pe aceşti tineri cineaşti aşa cum îmi iubesc şi propriii copii, care fac parte din generaţia lor, iar doi dintre ei, fetele mele gemene, sunt şi actriţe, primele actriţe gemene din istoria teatrului şi filmului românesc, cu o carieră internaţională invidiabilă, de care nu sunt străin.” Nu mă îndoiesc că Nae Caranfil, Cristi Puiu, Cristian Mungiu sau Cătălin Mitulescu (liderii „Noului Val”, după semnatarul volumului) sunt încântaţi să se ştie iubiţi de Grid Modorcea şi apartenenţi la generaţia marilor actriţe (de reality show) Mihaela şi Gabriela Modorcea (Indiggo)... Încă ceva: dacă nu ştiaţi, trebuie să aflaţi că „şansa absolută a artei, de orice fel, stă în familiile de artişti, de intelectuali” (precum clanul Modorcea, desigur).

Iertaţi-mi digresiunile, însă cum aş putea aborda altfel un text în care ni se vorbeşte despre Tudor Caranfil şi Alex. Ştefănescu, Eminescu şi Goethe, D.I. Suchianu şi Sergiu Nicolaescu, muzicologul Viorel Cosma („patriarhul lexicoanelor româneşti”) şi... examenul de diplomă al gemenelor Modorcea?!

Din al doilea cuvânt introductiv, „Un nou început”, aflăm, totuşi, câte ceva despre cartea de faţă. Dacă în perioada ianuarie 1990 – decembrie 2006 au avut loc 138 de premiere (listate în volum) cu producţii cinematografice autohtone (dintre care 37 începute sub Ceauşescu), volumul ne prezintă – „în ordine cronologică, după data premierei bucureştene” – 54 de filme, semnate de 43 de regizori care au debutat după 1989 (printre ei, un francez şi un american...). Altfel spus, sintagma „Noul Val” nu are, pentru Modorcea, nici o conotaţie valorică, ea acoperind toate filmele regizorilor care au debutat (în lungmetraj) în perioada postcomunistă: Liceenii în alertă de Mircea Plângău şi É pericoloso sporgersi de Nae Caranfil, Nekro de Nicolas Masson (Viorel Mihalcea) şi Occident de Cristian Mungiu, Ţăcăniţii de Gerard Cuq şi Trenul vieţii de Radu Mihăileanu, Imperiul vampirilor (Vlad Nemuritorul) de Adrian Popovici şi Moartea domnului Lăzărescu de Cristi Puiu, Garcea şi oltenii de Sam Irvin şi A fost sau n-a fost? de Corneliu Porumboiu, Lacrimi de iubire de Iura Luncaşu şi Hârtia va fi albastră de Radu Muntean ş.a.m.d. Cât de eteroclit este acest „Nou Val”, în viziunea semnatarului cărţii!

Cât despre formatul de prezentare a filmelor, el îl copiază la indig(g)o pe cel utilizat în Dicţionarul filmului românesc de ficţiune, despre care am scris tot aici. De fapt, fişele producţiilor care au avut premiera până în 2004 (ultima fiind Camera ascunsă / Cobai de Bogdan Dumitrescu) sunt preluate de acolo, singura informaţie adăugată fiind numărul de spectatori („consemnat de la data premierei şi până la 31 decembrie 2006, conform statisticilor CNC” – în care nu apare, însă, coproducţia Trenul vieţii). Apropo, dacă am alcătui un clasament după acest criteriu (bineînţeles, irelevant pentru calitatea filmelor) cu titlurile debutanţilor postcomunişti, pe primele locuri s-ar clasa Şobolanii roşii de Florin Codre (673.351 de spectatori), Liceenii în alertă (468.075) şi Garcea şi oltenii (289.830). Cu asemenea filme „artistice” defilează „generaţia fără complexe” a cinematografiei româneşti, aşa cum o vede Grid Modorcea...

Grid Modorcea – Filmele Noului Val. Minidicţionar

Editura Axioma Print, Bucureşti, 2007, 116 pag.

[Mihai Fulger]