vineri, 12 martie 2010

Puterea omuleţului (2008)

Avem în faţă o lucrare de aproape 80 de pagini, intitulată Puterea omuleţului şi dedicată analizei operei lui Ion Popescu Gopo, pornind de la cele 1.400 de desene achiziţionate de Arhiva Naţională de Filme (ANF) în 2001, „dintre care aproape 650 sunt dedicate omuleţului”. Autorul, redactor al ANF, pretinde de la început că are mai multe motive de mulţumire şi, deci, se autofelicită: „Al doilea motiv de mulţumire, mai mare decât primul, este acela de a fi încercat să aduc o lumină nouă asupra acestui univers” (p. 7). Haideţi să vedem ce lumină aduce…
Fără să ştie, Theodor Leontescu este o victimă a profesorilor săi slabi de română, de la care a preluat interpretarea deterministă, sociologizantă şi simplistă a artei, abandonată încă din anii ’50, în ciuda inspiraţiei mistice, de dată mai recentă, care l-a cuprins. Încercând să aducă „o lumină nouă” asupra creaţiei lui Gopo, el găseşte în arta acestuia „tendinţă” (p. 21), „avertismente” ale regizorului (p. 23), „dimensiuni moralizoare în aproape toate desenele” (p. 30), iar „cea de-a şaptea artă constituie o tematică abundentă” (p. 24); autorul pretinde că „Gopo pune probleme” (p. 20), că „artistul arată” într-un desen „disjuncţia dintre evoluţie şi sensibilitate”, ba chiar că Gopo „a fost singurul regizor de film care a reuşit să înşele vigilenţa cenzorilor culturali atei, introducând în opera sa idei creaţioniste” (p. 41). Chiar aşa? De fapt, dacă avem în vedere doar animaţia, putem aminti câteva filme scurte româneşti pe teme biblice realizate în anii comunismului. Este vorba despre Arca lui Noe (1976, regizat de Horia Ştefănescu) şi chiar de două reclame animate: Adam şi Eva (1969, în regia lui Olimp Vărăşteanu) şi Noe (1970, în regia lui Liviu Ghigorţ). Theodor Leontescu dovedeşte astfel că se pricepe la animaţie cam cât Grid Modorcea, alt tâlcuitor jalnic al lui Gopo. Dacă tot nu se pricepe, ar fi putut avea măcar prevederea şi bunul simţ de a o întreba înainte pe Dana Duma... Putem, aşadar, conchide că pe vremea comunismului în România creaţionismul era tolerat şi că autorităţile de atunci aveau măcar umor.
Autorul acestei analize ne descurajează lectura, explicându-ne inginereşte – sau poate în urma unei pretinse revelaţii – ceea ce a dorit Gopo să ne comunice. El uită sau nu ştie că artistul „se comunică sau de fapt nu comunică nimic altceva decât nevoia eternă de comunicare”, după cum rezuma G. Călinescu esenţa artei. Se acceptă că artistul sugerează, ba chiar că sugestiile sale sunt infinite, după cum afirmă Tudor Vianu sau Umberto Eco. În schimb, Leontescu ne anunţă ritos că el a constatat că „singurul mod de a scrie... este cel tematic” (p. 9) sau ne oferă explicaţii demne de codul rutier: „(Omuleţul) când în calitate de motociclist vitezoman, goneşte «fără cap», suntem avertizaţi asupra imprudenţei sale ca manifestare a prostiei” (explicaţia ilustraţiei 38 de la p. 23). Codul rutier pare, într-adevăr, o lectură preferată a autorului, căci stilul acestuia îl influenţează şi în alte locuri: „Gopo ne-a împărtăşit atât nedumerirea sa în legătură cu evoluţia, cât şi dorinţa sinceră de a afla în ce direcţie se află adevărul” (p. 40). Să-i mai reamintim autorului de Poetica lui Aristotel, de faptul că adevărul e irelevant în artă, unde e preferabilă o imposibilitate verosimilă în locul unui adevăr redat în mod neconvingător? E inutil…
Lectura cărţii este din ce în ce mai dificilă, deoarece se adună greşelile de tipar şi constatăm dificultatea autorului de a manevra limba română; el nu ştie să utilizeze alineatele (de pildă, la p. 10 alineatele încep cu „Ceea ce e demn de remarcat din aceste reflecţii” sau „Că omuleţul este rodul”), virgulele, inventează cuvinte noi: „întronizat” (p. 9), „gopolină” (p. 31) sau sintagme comice: „ne forţează mintea a o gândi” (p. 21), „cap... decapsulat” (p. 23), „ipocrizia unei omeniri care se crede progresată” (p. 33) sau „dovadă a conlucrării artistului cu harul” (p. 13). Un dicţionar al limbii române ar trebui să intre urgent în bibliografia unui asemenea eseu, căci autorul pretinde şi că „piatra” este o „stihie” (p. 22). De asemenea, mimica îi furnizează autorului pleonasme: „mimica feţei” (p. 17) şi „mimică gestică” (p. 19). Ceea ce e mai grav este că aceste erori nu apar în treacăt, ci fac obiectul unor capitole, cum ar fi „3.1. Mimica, gestica şi mişcarea”. În alte cazuri, nu mai suntem siguri dacă în text avem de-a face cu greşeli de exprimare sau de logică: „Odată cu preluarea de către omuleţ a posibilităţilor de exprimare ale tuturor oamenilor care au trăit pe pământ – curbura pământului este astfel unul din spaţiile preferate în care îl putem găsi –, el îşi asumă totodată şi spiritul inventiv al acestora” (p. 21). Se înţelege de aici că una din posibilităţile de exprimare ale oamenilor ar fi curbura pământului! În schimb, credem că e de-a dreptul imposibil să înţelegem ce a dorit autorul să exprime atunci când a scris: „În Infinit, Gopo atribuie însăşi mişcării o dimensiune conotativă, actul în sine nemaiavând semnificaţia sa, ci substituindu-se unei ciclicităţi ce tinde spre eternizare” (p. 20).
În afara umorului involuntar, lucrarea are meritul că încearcă să evidenţieze meritele lui Gopo, ba chiar geniul acestuia. Astfel, pentru Leontescu, „Una din ideile geniale ale lui Gopo a fost aceea de a-l crea pe omuleţ gol” (p. 15). Asta mai lipsea: ca, imediat după ce i s-a rupt coada, maimuţa desenată de Gopo să se îmbrace! Bietul Gopo e probabil genial, dar, în loc ca Leontescu să-i descopere genialitatea, el proclamă geniale idei comune.
Trăsătura definitorie a lucrării o constituie însă spiritul polemic, patosul care reiese şi din utilizarea bolduirii unor pasaje şi chiar din bibliografie, unde autorul nu face doar o listă de cărţi, ci ne dă indicaţii, inclusiv „pentru familiarizarea cu ştiinţa creaţionistă” (p. 77). Acest patos este pus în slujba unei strădanii de a-l proclama pe Gopo un artist antievoluţionist. Astfel, autorul ne face cunoscut că „omenitatea lui (n.n. a omuleţului) este identică cu cea asumată de Mântuitorul în actul chenotic al Întrupării” (p. 20). Aflăm, din nota de pe aceeaşi pagină, că prin chenoză se înţelege o „smerire abisală”. Autorul pretinde, în concluzie, că „Problema pusă aici de Gopo, anume cea a substituirii Mântuitorului cu omuleţul, se rezolvă uşor… dacă avem în vedere că ambele personaje au o trăsătură comună, şi anume omenitatea lor.” Dintr-o notă anterioară (p. 17) aflasem că „omenitatea” ar reprezenta „totalitatea celor omeneşti naturale”. Trezindu-ne din beţia de cuvinte, spre deosebire de autor, putem rezuma astfel concluzia sa: omuleţul îl poate substitui pe Dumnezeu, pentru că are comun cu acesta toate trăsăturile omeneşti. Ei bine, în felul acesta, după mintea autorului, Doamne iartă-ne, Mântuitorul ar putea fi substituit de oricine are trăsături omeneşti şi nu şi-a pierdut cumva vreun mădular! Ceva mai departe (p. 39) în textul propriu-zis al lucrării – care îşi propusese o nouă lumină asupra operei lui Gopo – şi nu în vreo notă de subsol ni se aduc la cunoştinţă deja probleme care nu mai au nimic în comun cu Gopo, desenele sale sau animaţia, şi anume că „Un astfel de organism al unui individ care să facă trecerea de la o specie la alta nu a fost descoperit niciodată în realitate, fapt recunoscut chiar de savanţii evoluţionişti.” Până la urmă, la p. 40, deja autorul pretinde că poate demonstra „încercarea lui Gopo de a demola evoluţionismul” şi conchide: „Înclin să cred că şi titlul de Scurtă istorie dat de Gopo primului său film cu omuleţul indică mai degrabă credinţa sa în creaţie decât în evoluţie.” Gândind în acest fel, putem proclama antievoluţioniste şi reclamele turistice comuniste despre Delta Dunării, care utilizau termenul „paradis”. Orice glumă pe tema evoluţiei omului devine la Leontescu o negare a evoluţionismului. Astfel, defectul major al lucrării este că autorul nu înţelege esenţa umorului şi îl interpretează ca pe un mesaj „criptografic” (p. 26) sau „antinomic” (p. 28, 29 etc.). De fapt, cel mai adesea Leontescu se referă la „subtext”, iar „antinomiile” despre care vorbeşte pot fi reduse la cea dintre aparenţă şi esenţă, pe care se bazează umorul. Culmea aberaţiei logice apare la p. 41, unde, explicând ilustraţia 90, în care un dinozaur e pe cale să înghită omuleţul, „teologul” (mai degrabă conform etimologiei populare: „individ care te ologeşte”) Leontescu o „tălmăceşte” astfel: „Gopo surprinde în acest desen scopul ascuns al tezei evoluţioniste care, de fapt, nu urmăreşte vreun aspect ştiinţific, ci negarea noţiunilor de virtute şi păcat.” Deşi credem sincer că mitropolitul Dosoftei, în secolul al XVII-lea, ar fi fost mai înţelegător cu cele lumeşti, ne oprim aici cu lectura, căci deja ne este teamă de vreo inchiziţie.
Vom conchide că, la 85 de ani de la naşterea primului român care a obţinut Palme d’Or la Cannes, un individ obtuz ne tălmăceşte opera lui Gopo fără să ţină cont de principiile elementare ale artei şi, în plus, îşi împănează textul cu obsesiile sale religioase. Lucian Blaga a rezumat atât de bine acest gen de blasfemie încât îi vom reproduce versurile: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea...”

Theodor Leontescu – Puterea omuleţului
Editura Paradis, Bucureşti, 2008, 79 pag.
Cuvânt înainte de Dana Duma


[Eugen Popescu]

6 comentarii:

  1. Eugen,
    Tu nu ai vazut filmele de animatie cu omuletul lui Gopo. Reiese foarte clar din comentariul tau. Eu le-am vazut. Cum poti sa scrii despre o carte care se refera in principal la aceste filme ale lui Gopo fara sa fi vazut aceste filme? E usor sa critici aiurea legandu-te numai de chestii formale fara sa incerci tu insuti sa vii cu o alta viziune despre subiectul tratat de mine. Te-ai folosit numai afirmatii de-ale mele luate afara din context si montate langa ideile tale. Cu astfel montaje de idei dorit rautacioase ca ale tale putem distruge la comanda orice lucrare. Oare cine ti-a comandat tie chestia aceasta de te-ai chinuit sa citesti sub o anumita lupa o carte care nu ti-a placut dar despre al carei subiect nici nu ai habar? Daca ai curaj, vino sa discutam despre acest subiect. Eu te invit la o discutie la masa de montaj unde vom putea vedea filmele fotograma cu fotograma.
    Theodor

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Leontescu,

    Regret, dar trebuie să vă informez că, din păcate, nu am primit nicio comandă ca să distrug „lucrarea” dumneavostră. Din păcate, greşiţi din nou grav. Ideile mele (şi de fapt ale nimănui) nu pot fi „răutăcioase”, cum le numiţi dv. Ideile pot fi considerate bune sau rele, doar oamenii pot fi „răutăcioşi” (eventual şi aricii, conform lui Gopo). În al doilea rând, eu nu am distrus nimic, ci se pare că pe dv. v-a pus Cel-cu-Coarne să-l masacraţi pe Gopo, în opera căruia nu aţi fost în stare să identificaţi vreo trăsătură specifică artei, ci aţi încercat să-i găsiţi cel mult o dimensiune moralizatoare, care nu e importantă în artă. Sunt nevoit să repet că aţi dovedit că nu cunoaşteţi principiile elementare ale artei, cum ar fi simbolismul şi ambiguitatea. Aveţi dreptate cu ceva, totuşi, căci, într-adevăr, uneori m-am chinuit să înţeleg ceea aţi scris. În ultimul rând, greşiţi din nou hazardându-vă şi considerând că nu aş avea „habar de subiectul” cărţii. Vă contrazic: se poate comenta o carte fără să cunoşti realitatea la care se referă, ba chiar, de cele mai multe, ori aşa se întâmplă. Oare dv., care vă permiteţi să ne plictisiţi într-o carte despre animaţie cu digresiuni antievoluţioniste, aţi citit „Originea speciilor” de Charles Darwin? Dacă aţi fi citit, aţi fi aflat că Darwin credea în Dumnezeu (ba chiar a urmat o şcoală particulară condusă de un teolog), accepta anumite lucruri din Biblie în sens figurat şi nu prelua ad litteram toate bazaconiile creaţioniste. Deocamdată, dv. aţi dovedit că nu vă pricepeţi la animaţie. Am în vedere măcar afirmaţia hazardată conform căreia Gopo ar fi fost singurul cineast român care ar fi abordat subiecte biblice în timpul comunismului. Regret din nou dar trebuie să declin invitaţia dv. de a discuta despre „subiect”. Nu pentru că nu aş avea „curaj”, ci pentru că nu mai pot avea răbdare cu cei care nu stăpânesc limba română şi intră cu cizmele în artă (sau cu toiagul unui preot de ţară, dacă doriţi). Faptul că nu vă însuşiţi nicio observaţie (dojană) critică ne face să credem că aveţi şi alte păcate, cum ar fi cel al trufiei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eugen,
    Spatiul textului din cartea mea, raportat la cel ocupat de desenele lui Gopo,136, este redus. Afirmatiile mele sunt ilustrate prin desene si fiecare desen are un comentariu. Prin ele eu afirm ca Gopo avea o viziune creationista asupra lumii, ca face o teologie subtila si ca omuletul sau este cel mai realizat personaj de desen animat.
    Tu inca de la inceputul articolului faci o judecata de valoare apriori folosindu-te de multe epitete prin care il pregatesti pe cititor sa ma judece intr-un anumit fel: "Fără să ştie, Theodor Leontescu este o victimă a profesorilor săi slabi de română…" Daca ti-ai fi inceput astfel articolul in cadrul unui examen la un curs de filmologie al Facultatii de Teatru si Film, nu l-ai fi trecut niciodata. Un critic evita judecatile de valoare la inceput ca sa nu oblige cititorul care urmeaza sa-i citeasca articolul sa-si insuseasca apriori o parere nedemonstrata, fapt cu atat mai grav cand parerea este negativa. Aceasta lipsa deontologica de la inceputul articolului tau se perpetueaza in tot articolul. Iei afirmatiile mele, le desprinzi de desenele lui Gopo la care se refera si le desfiintezi fara a-i da posibilitatea eventualului cititor sa-si faca o idee despre aceste comentarii alaturate desenelor lui Gopo, pe care tu nu le prezinti. Asa sunt si eu de acord ca, de exemplu, expresia „cap... decapsulat” lipsita de desenele la care se refera(39, 46, 56, 57, 69 si 128) suna ca o tampenie. Dar e o tampenie care apare din cauza ta, iar tu mi-o arunci mie in spate. Si Calin Stanculescu vorbeste depre capul decapsulat al omuletului cand se refera la cartea mea si nu i se pare nimic anormal. Lipsurile tale deontologice continua. Daca tot vrei sa ma faci praf, de ce te-ai oprit la pagina 41, adica la jumatatea lucrarii? Mai departe n-ai gasit nimic sau cumva ti-ai permis sa scrii despre cartea mea fara sa o fi citit in intregime? Nu te impopotona in articolele tale cu citate din clasici ai literaturii, ai stiintei sau filozofiei ca sa vada lumea cat esti tu de citit, cu atat mai mult cu cat vrei sa faci praf o lucrare minora ca a mea. Efectul este penibil iar cititorului ii vei lasa impresia de semidoctism. (Apropo de Aristotel, in tratatul lui Despre cer vei vedea ca sustine o viziune geocentrica a univesului asa cum face si Gopo. Chiar crezi ca Gopo nu dorea sa comunice nici un mesaj? Te contrazice desenul 114 unde chiar el iti da o cheie de interpretare a omuletului cosmonaut. In afara de desenele de pe coperta ti-am ales alte doua desene reprezentative, 91 si 121, pentru afirmatiile pe care eu le sustin. Poti sa le comentezi?) Acum sa luam taurul de coarne. Pe tine vad ca te irita enorm faptul ca eu afirm ca Gopo sustine prin desenele sale o viziune antievolutionista promovand una creationista si ma trimiti sa-l citesc pe Darwin. Eu nu cred ca crearea omului direct din pamant de catre Dumnezeu(si nici Gopo nu credea, ai dovada in desenele 92, 94 si 95)este o bazaconie, ci evolutia omului dintr-un stramos comun asemanator maimutei(si sustin ca si Gopo credea la fel - vezi cum am comentat filmul Scurta istorie si desenul 88). Eu nu am nimic cu tine daca tu crezi ca te tragi cumva din maimuta. E voia ta libera de a crede asa ceva. Numai ca Dumnezeul meu si al lui Gopo nu este chiar atat de neputincios cum crezi tu ca sa nu-l poata face pe om direct din pamant, ca stapan al creatiei, pe un Pamant pe care i l-a pregatit in centrul universului. E clar ca tu-i urasti pe teologi din definitia pe care le-ai dat-o. Eu recunoasc trei mari sfinti cu numele de Teologul; Sfantul Ioan, Sfantul Grigorie si Sfantul Simeon. Oare acestia chiar te ologesc, asa cum te exprimi tu? Pe mine nu. Eu le voi scrie intotdeauna numele cu majuscula aratandu-le respectul cuvenit, nu cum faci tu scriind cu majuscula pe neprietenul. Vezi deci, ca nu este bine sa te repezi, precum muncitorii necalificati cu tarnacopul, cand vrei sa desfiintezi o carte. Cu atat mai mult cu cat tarnacopul tau este din acela de jucarie, de plastic, asa cum aveam cand eram copii. Theodor

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnilor, disputa dvs. este demna de o onorabila Sorbona. Eu il invit pe domnul Eugen Popescu sa accepte demersul scolastic al preopinentului sau ca pe o lectura fantasy, iar pe domnul Leontescu il invit sa-si mentina dragostea pt creatia lui Gopo intr-o versiune plauzibila, altfel ajungem sa credem ca Gopo a fost, de fapt, nu un regizor, ci un genetician, iar in arhivele ANF-ului se gasesc incunabule "by Gopo" despre incrucisarea cromozomiala.

    RăspundețiȘtergere
  5. CineTipar nu poate sa spuna nimic de vreme ce nu este o persoana. Aceasta interventie impersonala "impaciuitoare" dar care continua atacul la persoana mea prin calomnii asemanatoare cu cele sustinute de "Eugen Popescu" (poate un pic mai stilate) dovedeste limpede ca nici "Eugen Popescu" nu exista ca persoana reala. Daca inlocuim literele E si N de la cuvantul Eugen cu literele M si T obtinem cuvantul MugeT cuvant care exprima foarte bine reactia viscerala a domniilor voastre fata de persoana mea. Prin urmare domnilor M care nu aveti curajul sa va spuneti adevarata identitate, pentru ca asa va dicteaza cel care va mana, caracterul dumneavoastra, imprimat pe alocuri si acestui blog menit sa-i ridice in slava pe unii si sa-i impamanteze pe altii dupa cum vor viscerele voastre, se vadeste prin faptul ca va ascundeti (evident, dupa degete). Vedeti cum ati ajuns cumva la mila mea? Eu Theodor Leontescu, tocmai pentru ca sunt o persoana care nu are nimic de ascuns as putea sa va fac cu ou si cu otet fara ca nimeni sa-mi poata reprosa ceva de vreme ce persoanele dvs. se ascund dupa niste nume care in realitate nu va apartin. Totusi pentru ca sunt o persoana responsabila acord adevaratelor dumneavoastra persoane iertarea mea in mod definitiv.Si nu este putin acest lucru de vreme ce aproape il obliga pe Dumnezeul pe care eu il recunosc sa v-o acorde si El dat fiind faptul ca este infinit mai bun decat mine. Fac acest lucru in ciuda faptului ca mizeria pe care ati pus-o la cale in legatura cu persoana mea a inceput sa se raspandeasca pe internet. O reactie de demnitate umana a domniilor voastre ar fi aceea de a va arata adevarata dvs. identitate si de a va cere iertare. Ceva imi spune ca nu o veti face desi realmente ar fi singurul medicament pentru sufletul dumneavoastra schingiuit. Totodata va incredintez, spre linistea dvs. ca nu va voi mai transmite nici un mesaj de acum incolo. Theodor

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Leontescu, desi puteam sa nu va aprob acest ultim comentariu mizerabilist, un derivat necrozant al unei ratiuni distorsionate pe care o etalati cu nonsalsanta, va intreb: oare cum un site ca CineTipar nu poate fi asimilat, minim, unei persoane?
    In rest, discursul dvs. beligerant si halucinant, fara amprenta rationala, va defineste infamia.

    Semnez in clar: Paul S. Odhan

    RăspundețiȘtergere