Întâlniri în lumea filmului (1970)

Pentru mulţi, numele lui Cristian Popişteanu (1931-1999) este sinonim cu revista Magazin istoric pe care a condus-o de la înfiinţare (1967) pâna la moartea sa (1999), dar în calitatea de corespondent de presă al Radioteleviziunii române şi al revistei Lumea, având acces la diverse conferinţe din lumea artelor, jurnalistul a intrat şi în spaţiul cinematografiei, involuntar sau printr-un reflex dobândit, acela de a fi perpendicular pe evenimente înzorzonate de un glamour elitist.
Acest volum, intitulat onest Întâlniri în lumea filmului (1970), autorul excluzând din start fastul titulaturii de interviuri cu celebrităţi, cuprinde un set de întâlniri repovestite într-un stil pur sânge jurnalistic, Cristian Popişteanu nealterându-şi stilul ce l-a consacrat, marşând pe exploatarea cât mai multor idei din aceste scurte întâlniri, precum un viticultor, stăpân al unei viţe de blazon, ce nu doreşte să risipească nicio picătură din valoroasa sa producţie.
Michele Morgan, Shirley MacLaine, Yves Montand, Grigori Kozînţev, Simone Signoret, Nikolai Cerkasov, Gerard Barray, Jean-Louis Barrault, Aleksei Batalov, Iurie Darie, Henry Honda, Claudia Cardinale, Alain Resnais, Grigori Alxandrov, Irina Petrescu sunt cei 15 cineaşti ce se regăsesc în paginile volumului lui Popişteanu, dar declaraţiile lor nu impulsionează cu nimic impactul întâlnirii journalist-cineast-cititor. Cristian Popişteanu estompează abordarea portretistică. Personajele sale sunt expuse ca nişte filosofi sfătoşi, dominaţi de greutatea cuvintelor vehiculate ce joacă, de fapt, rolul de ramă limitantă. Sunt convins că o abordare mai intruzivă, efervescentă, ludică n-ar fi fost acceptată de cenzura ideologică, dar mimarea unei spontaneităţi ar fi fost necesară pentru a nu crea percepţia unei rigidităţi la re-lectura peste ani.
Totuşi, din toate aceste discuţii, deşi temele umanităţii sunt predominante, subiecte specifice anilor postbelici (întreaga discuţie cu Barrault este transpusă cu fluiditatea unui poem, iar la (auto)întrebarea “ce urăsc?”, răspunsul se iveşte idilic: “Fascismul / Asuprirea / Teroarea / Războiul.”), ideologia comunistă nu muşcă din discursul ideatic, dar tezele moralizatoare ne devoalează o “naivitate” a timpurilor, precum replica Irinei Petrescu: “a fi modern este un act fiziologic”.
Pentru cititorii de azi, obişnuiţi pâna la refuzul visceral cu un exhibiţionism al vedetelor de moment, cartea lui Cristian Popişteanu face parte din paleoliticul jurnalistic, ce nu avea nevoie de dezvăluiri bombă & bombastice pentru a capta atenţia, dar tocmai această expunere molcomă de idei, uzate de timp şi acoperite de o peliculă desuetă pot devia bunele intenţii ale autorului, acelea de a prezenta publicului românesc, încorsetat într-un spaţiu dogmatic, o altă faţă, al unei alte lumi, dintr-un alt timp, altfel de timp.
Însuşi autorul, în post-scriptum, îşi declară postura de a pune reflector asupra unui gând, a unei întâmplări sau amintiri ale unor oameni din lumea filmului, rolul său pasiv, asumat şi foarte minuţios controlat nu obturează ceva ce n-ar fi fost admis să fie spus.

Cristian Popişteanu – Întâlniri în lumea filmului
Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970, 92 pag. + ilustraţii
Col. «Biblioteca cinefilului»

[Paul S. Odhan]