Aproape 50 de ani, critica de film românească a fost dominată de un personagiu vivant, şarmant şi volubil care concentra frenetic & estetic discursuri despre literatură, artă, cinematografie sau, cum l-a catalogat G. Călinescu, despre „orice”. D(umitru) I(on) Suchianu sau Domnul Cinema cum era supranumit, a fost primul „scrib” autohton al artei cinematice care a aplicat norme estetice şi de interferare cu alte arte (literatură, arte plastice) asupra redefinirii filmelor. Născut la Bucureşti, chiar în anul creării cinematografului (1895), provenind dintr-o veche familie de origine armeană din Moldova, Suchianţ, D. I. Suchianu a făcut studii juridice, economice şi filosofice, acest amalgam ştiinţific permiţându-i să jongleze cu noţiuni, corelaţii sau comparaţii în temele sale de discuţie. În 1933 a fondat primul Sindicat al cinematografiştilor din România, fiind ales şi preşedinte al acestui for, iar în anul 1932 i-a apărut celebrul „Curs de cinematografie” – prima lucrare românească ce abordează critic fenomenul artei cinematografice (în 1935 va apare şi „Uzina de basme” a doctorului Ion I. Cantacuzino, cel care va întemeia, apoi, şcoala de istoriografie cinematografică românească). Prezenţa sa activă în publicistica interbelică şi în organizarea unor prime instituţii ale industriei cinematografice româneşti a fost estompată în anii imediat postbelici de noua dimensiune dogmatică în care intrase România. D. I. Suchianu a fost un om de stânga, prieten cu Lucreţiu Pătrăşcanu, dar lipsit de efervescenţă revoluţionară şi implicare conspiraţionistă.Din păcate faima sa intelectuală a pălit în timp după moartea sa din 1985, doar împătimiţii cinefili ce nu se opresc la ecran şi caută sensul filmului şi în racordul imagine-cuvânt descoperă în scrierile lui D. I. Suchianu un melanj de idei funambuleşti, descentrate dintr-un baroc interdesciplinar, dar delectabile pe parcursul lecturii.
Nestemate cinematografice este ultimul volum semnat de D. I. Suchianu, apărut în 1980, pe când autorul avea 85 de ani şi reprezintă un fel de cîntec de lebedă al unui critic ce şi-a etalonat stilul între lucid şi ludic. Acest op cuprinde câteva zeci de micro-eseuri despre „filme, idei, subiecte, personaje şi momente-cheie”, după cum singur îşi subintitulează acest demers. Fiind prea multe teme abordate – de la western la Freud, de la Fellini la Simfonia Leningradului, de la filmele lui Gh. Vitanidis (peste care puteţi trece în lectură ca un un respect adus chiar autorului) la Pianina lui Mihalkov - orice încercare de a le însuma într-o cronică succintă mi se pare dezarmantă. Este evidentă patima cinefilă a autorului, dar nu se poate ascunde şi dorinţa acestuia de epatare, de a-şi arăta ostentativ talentele de prestidigitator, deviind cititorul într-un labirint supra-etajat, totuşi, fermecător.
Stilul lui D. I. Suchianu este descriptiv, delimitează imagini din film pe care le consideră marcante, apoi le povesteşte cât mai pictural pentru a ştanţa un raţionament prin care cititorul este dus spre vârful percepţiei temei filmului. Vă ofer un exemplu despre această tehnică aplicată unui film pe care mulţi dintre noi nu-l vor vedea niciodată: „Filmul se numeşte Ana şi Comandorul (regia Evgheni Hriniuk, 1975). Prima imagine este un prelung prim-plan cu figura unei femei frumoase. Culori deschise, soare strălucitor în privire, zîmbet de fericire şi totul proiectat pe cerul gol; jur-împrejurul imaginii, pur văzduh. La sfîrşit, de obrazul ei se lipeşte obrazul unui bărbat. Nu o sărută. O susţine; ca un sprijin, ca un suport. Imaginea următoare e un prim-plan încă şi mai lung; este o frunte cu doi ochi. O frunte galbenă, pământie; doi ochi totodată ficşi şi rătăciţi. Aparatul coboară încet. Ajuns la bărbie, el ne face să aflăm şi să recunoaştem pe luminoasa femeie de adineaori. Bărbia se reazămă pe podul palmelor, în atitudinea căderii pe gînduri, în atitudinea imortalizată de Rodin în Gînditorul”.
Acest zoomzet aluziv ne face să fim mai atenţi la ce vedem, la ce citim, la ce interpretăm. Ne face să căutăm în microscopul nostru interior lentilele potrivite pentru a încerca să ajungem la miezul nestemat al emoţiilor.
D. I. Suchianu - Nestemate cinematografice
Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980, 312 pag.
Nestemate cinematografice este ultimul volum semnat de D. I. Suchianu, apărut în 1980, pe când autorul avea 85 de ani şi reprezintă un fel de cîntec de lebedă al unui critic ce şi-a etalonat stilul între lucid şi ludic. Acest op cuprinde câteva zeci de micro-eseuri despre „filme, idei, subiecte, personaje şi momente-cheie”, după cum singur îşi subintitulează acest demers. Fiind prea multe teme abordate – de la western la Freud, de la Fellini la Simfonia Leningradului, de la filmele lui Gh. Vitanidis (peste care puteţi trece în lectură ca un un respect adus chiar autorului) la Pianina lui Mihalkov - orice încercare de a le însuma într-o cronică succintă mi se pare dezarmantă. Este evidentă patima cinefilă a autorului, dar nu se poate ascunde şi dorinţa acestuia de epatare, de a-şi arăta ostentativ talentele de prestidigitator, deviind cititorul într-un labirint supra-etajat, totuşi, fermecător.
Stilul lui D. I. Suchianu este descriptiv, delimitează imagini din film pe care le consideră marcante, apoi le povesteşte cât mai pictural pentru a ştanţa un raţionament prin care cititorul este dus spre vârful percepţiei temei filmului. Vă ofer un exemplu despre această tehnică aplicată unui film pe care mulţi dintre noi nu-l vor vedea niciodată: „Filmul se numeşte Ana şi Comandorul (regia Evgheni Hriniuk, 1975). Prima imagine este un prelung prim-plan cu figura unei femei frumoase. Culori deschise, soare strălucitor în privire, zîmbet de fericire şi totul proiectat pe cerul gol; jur-împrejurul imaginii, pur văzduh. La sfîrşit, de obrazul ei se lipeşte obrazul unui bărbat. Nu o sărută. O susţine; ca un sprijin, ca un suport. Imaginea următoare e un prim-plan încă şi mai lung; este o frunte cu doi ochi. O frunte galbenă, pământie; doi ochi totodată ficşi şi rătăciţi. Aparatul coboară încet. Ajuns la bărbie, el ne face să aflăm şi să recunoaştem pe luminoasa femeie de adineaori. Bărbia se reazămă pe podul palmelor, în atitudinea căderii pe gînduri, în atitudinea imortalizată de Rodin în Gînditorul”.
Acest zoomzet aluziv ne face să fim mai atenţi la ce vedem, la ce citim, la ce interpretăm. Ne face să căutăm în microscopul nostru interior lentilele potrivite pentru a încerca să ajungem la miezul nestemat al emoţiilor.
D. I. Suchianu - Nestemate cinematografice
Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980, 312 pag.
[Paul S. Odhan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu