La vie en rose cu Clody Bertola (1997)

Cartea Ludmilei Patlanjoglu despre Clody Bertola este o evocare nu doar a carierei în teatru şi film a celebrei actriţe, ci şi a mediului cultural în care s-a format, a României interbelic „culturale, morale şi civilizate”, cu oameni „fericiţi şi mulţumiţi”. Nu sunt ocolite nici amintirile din copilărie şi, desigur, nu se puteau omite nici bărbaţii-soţi şi bărbaţii-prieteni din viaţa actriţei: Ştefan Constantinescu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Emil Botta (care, într-o epistolă, îi mărturisea: „Nu scrie cineva îndrăgostit de farmecul tău… ci scrie unul care, când te vede, are viziunea, revelaţia Frumuseţii, a Raiului, Paradise Lost”) – „fiecare cu o deschidere specială pentru ceva nobil şi profund, care dă sens unei existenţe”.

Clody Bertola a supravieţuit perioadei dramatice a „obsedantului deceniu” (anii 50) alături de Liviu Ciulei: „Tresăream la orice sunet de la sonerie. Spaima de bombardamente, de război a fost nimic pe lângă spaima de comunişti. Eram înfricoşată, erau ridicaţi oameni nevinovaţi pe motivul că erau burghezi sau pentru vini imaginare. Pe Lucian Pintilie, „mai sensibil la răul şi urâtul din lume”, l-a ajutat să vadă binele, nu numai umbre, dar şi lumina, şi speranţa”. Radu Beligan mărturiseşte că prezenţa lui Clody Bertola tăia respiraţia întregii sale generaţii, care a fost îndrăgostită de „misterul care o învăluia, de inteligenţa şi rafinamentul culturii”. Şi adaugă: „Pe scenă, jocul ei avea profunzime şi catifelare, subtilitate şi graţie.”

Întrebată care sunt actorii pe care-i iubeşte, Clody Bertola îi aminteşte pe Mihai Popescu („un artist format la şcoala vieneză, care îmbina sensibilitatea şi cultura cu o concepţie extraordinar de modernă despre teatru”), Toma Caragiu („un actor cu un univers comic extraordinar, un persona legendar”), Victor Rebengiuc (un „mare talent” dublat de o „cinste exemplară”), Petrică Gheorghiu, Florian Pittiş. Actriţele admirate de Clody Bertola: Ileana Predescu, Aura Buzescu („o actriţă de o copleşitoare forţă dramatică”), Mariana Mihuţ („o mare artistă, are o autenticitate, o pasionalitate şi o forţă în joc ca marile artiste rusoaice”), Leopoldina Bălănuţă („o mare tragediană” care „aduce pe scenă o pecete de nobleţe, o putere de a spiritualiza”), Greta Garbo, Ingrid Bergman.

Regretele actriţei Clody Bertola, după aproape 50 de ani de carieră? „Mi-ar fi plăcut să fac comedie şi să fiu actriţă de cinema. Film am făcut foarte puţin, ba chiar, aş putea spune, deloc.” Şi totuşi, rămân rolurile ei din Ciulinii Bărăganului (unde juca alături de Marcel Anghelescu, Maria Tănase, Florin Piersic), Facerea lumii (alături de Irina Petrescu) sau Felix şi Otilia (regia: Iulian Mihu), unde – alături de Gheorghe Dinică şi Gina Patrichi - a interpretat o Aglae de neuitat. Ultimul rol în film este doamna puritană din Profetul, aurul şi ardelenii (regia: Dan Piţa), unde apare alături de Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu şi Francisc Bacs.

O serie de scrisori şi bileţele de dragoste scrise şi primite de Clody Bertola, câteva ilustraţii ce reproduc desenele lui Ştefan Constantinescu sau o surprind în diverse ipostaze pe scenă, precum şi câteva mărturii ale unor artişti care au preţuit-o (Andrei Şerban, Gheorghe Harag, George Banu, Radu Penciulescu, Arşavir Acterian) întregesc portretul acestei „inegalabile” şi „unice” „Doamne a Teatrului” despre care Emil Cioran spunea: „Fata asta e ca o cruce pe care să o porţi pe piept.”

La vie en rose cu Clody Bertola
Ludmila Patlanjoglu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997
280 pag + ilustraţii

[Marian Rădulescu]